Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1006: Șoc în România, agenda G7 și lista cu asasinate. Expert: E fals ce spune Putin despre Oreșnik

/VIDEO/ Un bărbat a fost găsit fără suflare, într-o stație din zona Gării, în Capitală

missing
08 februarie 2021, ora 21:00

Un bărbat a fost găsit, în stradă, fără suflare! Nenorocirea a vut loc la o stație de pe bulevardul Iuri Gagarin, în zona Gării din Capitală. În urma unei sesizări la 112, imediat, la fața locului s-au deplasat echipele specializate: poliția, anchetatorul, medicul legist și un echipaj al Serviciilor funerare. Circumstanțele în care a survenit moartea bărbatului vor fi examinate de medicii legiști. Deocamdată, nu se cunoaște identitatea persoanei decedate și nici alte date despre membrii familiei sale.

Vânzătoarea unui magazin din apropierea stației, în care a fost găsit bărbatul decedat, spune că ea l-a cunoscut. Avea un comportament decent și era bun la suflet, spune femeia. Tot ea ne-a povestit că bărbatul obișnuia să consume alcool, după care adormea. Ea crede că azi i s-a întâmplat același lucru, iar din cauza frigului, bărbatul a înghețat în stație.

„Nu e boschetar! A fost un om cumsecade, un om bun, pur și simplu, alcoolul! Eu cred că el, pur și simplu, a înghețat. El, pur și simplu, foarte des consuma alcool și dormea. Fiul venea și îl lua, dar el oricum.”

Alți trecători pe care i-am intervievat consideră, însă, că astfel de cazuri au loc din lipsa de responsabilitate a autorităților.

„Că nu au copii, nu ajută nimeni la așa momente și cu corona asta ar trebui altfel. Și poliția, și nu știu cum așa. Într-un stat civilizat nu se mai întâmplă așa, în stradă, cineva. Doar de stop cardiac, alte chestii, dar așa – nu!”

Potrivit medicului legist, cauzele decesului vor putea fi stabilite abia după efectuarea autopsiei.

IVAN ZUZA, MEDIC LEGIST: „Eu sunt medicul legist. Am examinat, am constatat și plec la serviciu. Mâine, după autopsie, vom ști tot. – Ce ați constatat, ce semne ați observat? Nimic nu am observat. Posibil că e refrigerare, e frig afară.”

Apelul la Serviciul Unic de Urgență 112 a parvenit în jurul orei 10 dimineața.

NICHITA DIOMID, INSPECTOR, IP CENTRU: „Persoana a fost găsită fără suflare. Careva leziuni corporale nu au fost depistate de către medicul legist, la examinare preliminară. Va fi luat și transportat la Centrul de Medicină legală, unde va fi supus unei examinări mai complete, în urma căreia, experții se vor expune asupra cauzei decesului”.

Deocamdată, nu se cunosc informații despre familia bărbatului. Oamenii legii spun că vor întreprinde măsurile necesare, pentru a-i stabili identitatea și pentru a-i găsi rudele.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.