Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1007: Atac masiv, avertizare atomică și record pe front! NATO: „Kievul va primi rachete de croazieră”

Igor Dodon a pierdut un dosar la Consiliul de Egalitate, după discursul despre femeile fără familie

missing
11 februarie 2021, ora 22:18

Liderul Partidului Socialiștilor Igor Dodon a pierdut un dosar depus împotriva sa de către Platforma pentru Egalitate de Gen la Consiliul de Egalitate după ce a ținut un discurs despre femeile fără familie și valorile tradiționale. 

„Noi, Platforma pentru Egalitate de Gen, am câștigat dosarul la Consiliul pentru Egalitate împotriva lui Igor Dodon, pentru discursul lui despre femei fără familie și valori și pe constipația lui verbală veşnică referitor la „valorile tradiționale”. More is yet to come… Căutăm femei fără copii și „valori” pentru a continua veselia”, a scris pe pagina sa de Facebook o membră a Platformei pentru Egalitate de Gen.

Amintim că în campania electorală din noiembrie 2020 la alegerile prezidențiale Igor Dodon care a candidat atunci independent a atacat-o de mai multe ori pe contracandidata lui Maia Sandu, care în final a câștigat cu un scor detașat scrutinul.

„Care sunt valorile oponentei mele? Zero valori. În afară de vorbe. Nu cum poți să vorbești de valori, care în viața ei nu a avut familie și nimic nu a avut, care a fost la marșurile astea prin Chișinău, care detestă istoria noastră”, a spus pe 13 noiembrie 2020 Igor Dodon.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.