O săptămână la grădiniță, alta – acasă! Așa frecventează copiii grădinițele, pe timp de pandemie. După ce și-au reluat activitatea, autoritățile au impus reguli stricte în toate instituțiile preșcolare, astfel, părinții sunt în dilemă și nu știu cu cine să-și lase odraslele acasă, atunci când trebuie meargă la serviciu. Ba mai mult, ei sunt indignați că micuții, ai căror părinți fac parte din lista bugetarilor din prima linie, ar fi favorizați și ar avea parte la educație zilnică.
Această femeie, care este și mamă de gemeni, zice că îi este foarte greu, acum, pe timp de pandemie. Ea spune că, practic, toată educația se face acasă unde face lecții cu micuții și îi învață poezii.
„Moș Crăciun, Moș Crăciun tu ești moșul cel mai bun”.
Chiar dacă își permite să stea acasă cu copiii, mama gemenilor spune că îi este destul de dificil.
„Din cauza pandemiei, a neglijenței tuturor, copiii stau acasă, pentru că trebuie să-i iai mai repede de la grădiniță, nu reușești cu serviciul, nu reușești, trebuie să fugi de-aici, încolo. Și știți, mai bine am eu grijă de ei, stau cu ei.”
Și această mamă spune că are doi copii, dintre care unul frecventează grădinița. În curând, femeia spune că va ieși la muncă și nu va avea cu cine-i lăsa acasă. Acum trei zile, ea a lansat o petiție, care a adunat peste 3000 de semnături ale părinților care se confruntă cu aceeași problemă.
„A fost lansată ca rezultat a unei probleme, cu care mă confrunt atât eu, cât și foarte mulți părinți din Republica Moldova. Aceasta este prima, deoarece eu tot sunt ca o parte vătămată. Greu, din cauza că numai un pic se deprinde și deja stă acasă o săptămână și iar de la început”.
Mamele cer autorităților să reintroducă graficul obișnuit de activitate în grădinițe și să permită frecvența acestora în număr mai mare.
„Luptăm pentru ca copiii să nu fie discriminați. Să avem o educație la nivel, să frecventăm zi de zi grădinița, acolo le este locul, acolo trebuie să stea un copil. Nu pot să mă angajez pentru că nimeni nu mă angajează cu acest program, dar fiind eu mamă cu doi copii singură, îmi este dificil să duc copilul și să iau copilul. Pentru că în momentul când un copil rămâne acasă, eu trebuie să iau ambii copii cu mine.”
Pe această bunică am surprins-o cu nepoțelul la plimbare. Ea spune că astfel își ajută fiica.
„Care are posibilitate să stea acasă cu copilul trei zile, două zile, care mamele stau e normal, dar de exemplu fetița mea lucrează mămica la copil, în toată ziua și numai sâmbăta, duminica e acasă și eu ca bunică stau, dar cei care nu au bunici sau îs plecate peste hotare?”
Potrivit Avocatului Poporului pentru protecția drepturilor copilului, fiecare caz este individual și poate fi soluționat, dacă părinții ar merge să discute cu managerii instituțiilor educaționale. În cazul în care se simt discriminați în raport cu părinții copiii cărora frecventează zilnic grădinița, sunt îndemnați să depună o cerere la Consiliul pentru egalitate.
MAIA BĂNĂRESCU, AVOCATUL POPORULUI PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR COPILULUI: „Părinții din prima linie desigur s-au considerat o prioritate, având în vedere că sunt acei care ne asigură acele servicii de care trebuie să asigure sănătatea, securitatea dar vă zic, este decizia organelor competente, responsabile de gestionarea crizei pandemice în care ne aflăm”.
În urma nenumăratelor solicitări ale părinților, care cer schimbarea graficului de activitate a grădinițelor și revenirea la regimul de până la pandemie, autoritățile din cadrul Direcției Educație spun că au făcut un demers către Comisia Națională pentru Situații Excepționale, care urmează să vină cu un răspuns în acest sens.
ANDREI PAVALOI, ȘEF INTERIMAR, DIRECȚIA EDUCAȚIE A MUN. CHIȘINĂU: „Lucrul ăsta a fost făcut și în luna octombrie și în luna februarie a reiterat ca să fie exclusă necesitatea respectării celor patru metri necesari pentru prezența unui copil. La moment, așteptăm răspuns din partea Comisiei Situații Excepționale Națională și ulterior în baza deciziilor luate de către comisie se va interveni în ceea ce privește activitatea instituțiilor într-un alt mod de activitate.”
Cât despre copiii ai căror părinți fac parte din lista bugetari din prima linie, nu a fost întocmit un grafic special pentru ei, spune Andrei Pavaloi.
ANDREI PAVALOI, ȘEF INTERIMAR, DIRECȚIA EDUCAȚIE A MUN. CHIȘINĂU: „Se acordă prioritate, dar nicidecum nu este scris în mod exprompt urmează să fie acceptate fără un anumit grafic, persoanele respective ori copiii persoanelor respective în instituții. Ori nu există discriminare în acest sens. În cazul în care există posibilitate de a face acest lucru directorii instituțiilor de învățământ urmează să ia o decizie în acest sens”.
Potrivit Regulamentului Comisiei Situații Excepționale Naționale, în grădinițe trebuie păstrata o distanță de patru metri per/copil, iar numărul de copii în grupă trebuie să corespundă suprafaței instituției. În acest context, managerii grădinițelor și-au stabilit individual graficul de activitate. Acesta poate fi la diferență de câteva zile sau săptămâni.
REPORTERĂ: MARIANA BUCIUCEANU
IAMGINI: TUDOR BIGU




































