/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

/VIDEO DOC/ Fostul lider PD, Vladimir Plahotniuc, a rămas fără „Ordinul Republicii”. Maia Sandu a semnat decretul

missing
18 februarie 2021, ora 11:18

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu i-a retras fostului lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, distincția „Ordinul Republicii”. Decretul a fost semnat joi, 18 februarie, de către președinta Sandu.

Astăzi i-am retras lui Vlad Plahotniuc distincția „Ordinul Republicii”. O persoană care a furat țara, a atacat și slăbit instituțiile statului și a construit un regim autoritar nu se poate bucura de distincții de stat.
Această distincție a fost acordată cu încălcarea procedurii și a normelor legale, și anume a Regulamentului despre modul de propunere pentru decorarea cu distincţii de stat ale Republicii Moldova şi de înmânare a lor. Propunerea pentru decorarea lui Vlad Plahotniuc a venit din partea Organizației municipale a Partidului Democrat, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor legale, întrucât legea nu prevede partidele politice printre subiecții care pot face propuneri cu privire la decorarea cu distincții de stat.”, a scris Maia Sandu.

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost decernat cu distincția „Ordinul Republicii” printr-un ordin semnat de preşedintele Nicolae Timofti în iulie 2014.

„Ordinul Republicii” este  distincţia de stat supremă, care se conferă pentru merite excepţionale în toate domeniile de activitate întru binele Patriei şi al omenirii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram