Un tânăr de 29 de ani a fost reținut de polițiștii de frontieră din Cahul pentru că ar fi încercat să corupă un angajat cu 500 de euro, după ce asupra sa au fost depistate un permis de conducere și trei cărți de identitate românești cu semne de falsificare.
Tânărul s-a dovedit a fi un pasager de pe ruta Republica Moldova – Italia. Incidentul a avut loc în după amiaza zilei de 18 februarie curent, în jurul orei 15:40, iar câteva minute mai târziu, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au recepționat denunțul polițistului cu privire la tentativa de corupere.
Fiind audiat, tânărul a comunicat că actele i-ar fi fost înmânate în orașul Cantemir, pentru a le transmite unei persoane, când va ajunge în România, iar despre faptul că acestea ar fi false nu cunoaște nimic.
Ofițerii CNA au deschis o ancheta pe marginea tentativei de corupere a ofițerului de investigații al Poliției de Frontieră. În prezent, tânărul se află în izolator, urmând să fie cercetat pentru corupere activă.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare sau amendă penală.




































