Un autocar cu turiști moldoveni a fost implicat într-un accident în Egipt. Accidentul ar fi avut loc în această dimineață, iar la fața locului au intervenit mai multe ambulanțe.
Potrivit martorilor, mai multe persoane ar fi fost rănite.
„Era ora șapte când ni s-au verificat pașapoartele la zona de control și la un moment dat autocarul în care mă aflam a făcut cale întoarsă. Nouă nu ni s-a explicat nimic…ca peste vreo câteva minute să înțelegem că la vreo 20 km distanță de noi (tunel 85)s-a produs acest accident, iar autocarul nostru a venit să ia câțiva dintre turiști pentru a-și continua călătoria. Când am ajuns acolo erau deja mai multe ambulanțe și mașini ale poliției. Erau oameni răniți, câțiva dintre ei au fost preluați de ambulanțe. Doi soți aflați în acel autocar ne-au povestit că șoferul ar fi circulat cu viteză și ar fi adormit la volan. El ar fi fost aruncat prin parbriz în urma impactului”, a scris Veronica Purice pe pagina sa de Facebook.
MAEIE s-a autosesizat urmare a materialelor video publicate pe rețelele sociale și verifică cu autoritățile din Egipt circumstanțele în care s-a produs accidentul și gradul de implicare al cetățenilor moldoveni.