„Nu mai sunt locuri libere în spitale”. Avertismentul vine din partea autorităților, care sunt îngrijorate de situația epidemiologică în Capitală. Numărul de cazuri COVID-19 continuă să fie ridicat în ultimele zile, atât în țară, cât și în Chișinău. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova deja a depășit 176 de mii de cazuri de infectare.
„Rămânem îngrijorați de incidența înaltă a infecției cu noul coronavirus. Specialiștii explică fenomenul prin contagiozitate sporită a virusului. Noi observăm relaxarea deplină, cunosc că toată lumea a obosit, dar mai putem face un efort ca să putem reuși. Atenționez: nu avem locuri libere în spitale – nici paturi simple, nici paturi de reanimare, chiar dacă am activat la maximum toate spațiile și paturile posibile”, a declarat edilul Capitalei, Ion Ceban.
Potrivit lui Ceban, medicii și asistentele medicale și-au cedat birourile pentru a disloca paturi suplimentare în spitalele municipale.
„Astfel, peste 80 de paturi au fost amenajate suplimentar în spitalele municipale Covid. Actualmente capacitatea totală de paturi Covid în spitalele municipale, inclusiv la Centrul Covid MoldExpo, este de peste 1400 – cca 50% din capacitatea totală de spitalizare la nivel naţional.
Mulțumesc cadrelor medicale, care în pofida situației complicate în care activează, pun mai presus sănătatea oamenilor și nu confortul propriu. Vom identifica în continuare împreună cu MSMPS spaţii în instituţiile medicale strategice, pentru a suplini numărul de locuri pentru tratarea pacienţilor cu noul coronavirus”, a scris pe Facebook Ceban.
CNESP a prelungit starea de urgență în Republica Moldova până pe data de 15 aprilie curent, fiind impuse noi restricții. Sâmbătă, 20 februarie, s-a decis suspendarea, până la 28 februarie inclusiv, a prevederii privind limitarea numărului de persoane în transportul feroviar, rutier, în trafic raional, local și municipal la 50% din capacitate.
Totodată, CNESP a decis că activitatea piețelor va fi reglementată de către Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică, și a transmis această competență către APL, care vor putea aplica și alte măsuri de sănătate publică, în conformitate cu gradul de alertă atestat local şi în baza Planului de pregătire şi răspuns la infecţia cu noul virus.
Conferinţele ştiinţifice și competiţiile sportive, în continuare, nu vor putea fi desfășurate cu prezenţa fizică a persoanelor, excepție reprezintă competițiile sportive fără spectatori, desfăşurate în aer liber şi în spaţii închise de către Federaţiile Sportive Naţionale.
Ieri, 22 februarie, în Republica Moldova au fost confirmate 507 cazuri noi de COVID-19, dintre care 203 în Chișinău. Tot ieri, au fost raportate 20 de decese provocate de noul virus.




































