/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Un deputat socialist a depus o adresare la CEC, ANI și PG, după investigația Rise: „Solicit să fie supus controlului Andrei Spînu” 

missing
22 februarie 2021, ora 15:27

După ce Rise Moldova a publicat astăzi o investigație despre secretarul general al Președinției, Andrei Spînu, la ANI, Procuratura Generală și Comisia Electorală Centrală a fost depusă o sesizare de către deputatul PSRM Petru Burduja.

„Credem că noile fapte evidențiate în investigația jurnaliștilor de la RISE Moldova este motiv suplimentar ca Agenția Națională de Integritate și Procuratura să verifice minuțios veniturile dubioase ale secretarului general al Președinției. Astăzi am semnat o nouă adresare către ANI, Procuratura Generală și Comisia Electorală Centrală cu solicitarea de a-l supune controlului pe Andrei Spînu”, a scris deputatul socialist Petru Burduja pe pagina sa de Facebook.

Socialistul cere Procuraturii Generale, CEC și ANI să verifice informațiile apărute în presă și să ia măsurile necesare.

Precizăm că astăzi RISE a publicat o investigație în care se arată că Andrei Spînu, secretarul general al administrației prezidențiale, a jonglat de ani buni cu mai multe companii, inclusiv din zone offshore. Direct sau indirect, numele lui este legat de jurisdicții precum Cipru, Hong Kong, Delaware și Belize. Mai mult, pe când era viceministru al Tineretului și Sportului, Spînu a fost și în incompatibilitate de funcție. S-a întâmplat la intersecția anilor 2015-2016, când, în paralel, a administrat activitatea unei firme din Hong Kong care, în ultimii ani, i-a adus circa 8 milioane de lei.

După publicarea investigației, Andrei Spînu a menționat într-o postare pe Facebook că „am acceptat să ofer interviu echipei Rise și să răspund la toate întrebările tocmai pentru faptul că nu am ce ascunde și tot ce este relatat în articol ține de activitatea mea de antreprenor.
Am început, împreună cu partenerii mei, totul de la zero. Repet ce am spus și în alte comentarii, în toată această perioadă am reușit să fac o afacere fără scheme de corupție, fără contracte cu statul, fără interese ascunse în Republica Moldova și achitând toate taxele. Am lucrat onest și sincer cu echipa pentru a crea un model de afaceri care să dureze în timp. La moment, acest model de business creează locuri de muncă și în Moldova (peste 130 de angajați) și achită milioane de lei plăți la bugetul de stat, peste 10 milioane în anul 2020. Compania din Moldova a primit în 2020, de la Inspectoratul Fiscal, Certificatul de Credibilitate alături de încă doar 43 de companii locale”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram