Decretul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, care a desemnat-o repetat pe Natalia Gavrilița la funcția de prim-ministră, este neconstituțional. Decizia a fost luată de către Curtea Constituțională, care a examinat astăzi sesizarea depusă de trei deputați socialiști, solicitând verificarea constituționalității decretului emis pe data de 11  februarie curent.

Decizia Curții Constituționale este irevocabilă. Președinta Curții, Domnica Manole, a anunțat că sesizarea a fost admisă parțial.

„Se admite parțial sesizarea. Se declară neconstituțional decretul președintelui Republicii Moldova din 11 februarie privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru”, a declarat Domnica Manole.

Mai mult, potrivit deciziei CC, „pentru a fi respectat articolul 98, aliniatul 1, din Constituție, fracțiunile parlamentare și președintele Republicii Moldova trebuie să recurgă la noi consultări”.

„Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea în partea care se referă la solicitarea autorilor sesizării de a aprecia dacă prin refuzul desemnării doamnei Mariana Durleșteanu în calitate de candidat propus de majoritatea parlamentară pentru funcția de Prim-ministru Președintele Republicii Moldova a săvârșit o faptă gravă în sensul articolului 89 alin. (1) din Constituție”, se mai arată în decizia CC.

Sesizarea a fost depusă de către trei deputați socialiști – Vasile Bolea, Grigore Novac și Alexandr Suhodolscki.

Amintim că șefa statului a înaintat-o repetat pe Gavrilița la funcția de prim-ministră pe data de 11 februarie, la scurt timp după ce Guvernul Gavrilița a eșuat.

Atunci, au fost organizate consultări, pentru că două fracțiuni parlamentare și-au înaintat candidații lor la funcția de premier. Primul anunț a fost făcut de liderul PSRM, Igor Dodon, care a înaintat-o pe Mariana Durleșteanu, fostă ministră a Finanțelor în Guvernul Greceanîi, la funcția de prim-ministră și lansează inițiativa de formare a unei majorități parlamentare. La scurt timp, și Platforma DA a desemnat un candidat, pe liderul formațiunii politice Andrei Năstase. Totul se întâmpla în timp ce în plenul Legislativului era examinat programul guvernamental al Guvernului Gavrilița.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!