După ce au trăit o viață împreună, au plecat în lumea umbrelor, la doar o zi distanță, fiind răpuși de Covid-19. Cu lacrimi în ochi, coroane de flori și multe regrete pentru lucrurile frumoase, pe care nu au apucat să le facă. Așa au venit, astăzi, rudele, colegii și prietenii să-i petreacă pe ultimul drum pe folcloristul Tudor Colac și soția sa, Maria. Cuplul a fost înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească din Capitală.

Durere fără margini pentru rudele și apropiații familiei folcloristului Tudor Colac și a soției sale, Maria. La doar o zi distanță, ei au decedat din cauza complicațiilor provocate de noul tip de Coronavirus. Sfâșiat de durere, fiul lor, Eugen Colac, zice că nu poate să creadă că s-a întâmplat așa ceva.

Bărbatul povestește că părinții săi au fost internați în secția de Reanimare a Spitalului Republican, iar vestea tragică că tatăl său a încetat din viață a fost urmată, peste o zi, de o altă veste tragică: a decedat și mama sa.

Apropiații spune că, după ce au aflat despre moartea lui Tudor Colac, au sperat până în ultimul moment ca soția sa, Maria, va învinge boala și va scăpa cu viață. Cunoșteam deja că ea se simte foarte rău, atunci când a decedat Tudor și clar că așteptam să apară o minune prin care să scape.

Să-și ia rămas de la soții Tudor și Maria Colac au venit și colegii de serviciu. Ei spun că atunci când pleacă din viață oameni de artă precum era Tudor Colac întotdeauna rămâne un gol imens.

Tudor Colac s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani. Fiul său spune că el era internat la Spitalul Clinic Republican din Chișinău, unde a suportat un atac de cord, fiind infectat cu Covid-19. La doar o zi distanță, a decedat și soția sa, Maria Colac, specialist principal în cadrul Serviciului Stare Civilă, fiind și ea infectată cu noul tip de coronavirus.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!