Au achitat zeci de mii de euro în avans pentru apartamente inexistente, iar acum umblă pe drumuri, dar nu-și mai pot recupera banii. Așa au pățit mai mulți investitori, care și-au rezervat apartamente, încă în 2015, într-un bloc care, la acea vreme, se afla în construcție, pe strada Milescu-Spătaru din sectorul Ciocana al Capitalei, dar care, în prezent, este lăsat de izbeliște. Clădirea urma să aibă 17 etaje, dar, în decurs de șase ani, au fost construite doar cinci. Oamenii spun că sunt nevoiți să bată pragurile instanțelor de judecată în speranța că mai există vreo șansă de a-și întoarce banii adunați de-o viață.

Oamenii, care au investit economiile de-o viață pentru a procura apartamente în acest bloc, spun că au efectuat plățile integral, încă acum cinci ani. Gheorghe Dutca, spre exemplu, ne-a povestit că unul dintre cele două apartamente, pe care le-a înregistrat și la Cadastru, l-a trecut pe numele fiicei sale. În prezent, bărbatul locuiește împreună cu copiii săi, dar zice că și-a dorit mult să se mute la casă nouă doar cu soția sa. Visul lui de-o viață a fost, însă, spulberat și s-a transformat în interminabile ședințe de judecată, cu cauze pierdute, și tot mai multe întrebări fără răspuns, mărturisește bărbatul.

Un alt investitor, care urma să se mute în locuința mult visată, este Ion Sanduleac. El spune că, în 2015, a achitat 18 mii de euro, plata integrală pentru un apartament de la etajul patru, în care visă să trăiască. După ce lucrările de construcție la acest bloc au fost sistate, bărbatul spune că a mai primit o scrisoare din partea reprezentanților companiei, în care i s-ar fi cerut suplimentar bani, pentru instalarea cazanului.

Investiții de milioane a făcut în acest bloc și Veaceslav Șchiopu, investitor din domeniul construcțiilor care a intenționat să cumpere șantierul de la Iurie Gundiuc. În anul 2018, la începutul lunii iulie, bărbatul spune că a început lucrările de construcție, după ce a avut o înțelegere verbală cu Gundiuc că până vor fi perfectate și transmise actele de cumpărare-vânzarea a șantierului, lucrările să nu fie întrerupte mai operativ. Ulterior, investitorul spune că a simțit că este tras pe sfoară. Astfel, în februarie 2019, Veaceslav Șchiopu a depus o plângere la poliție, pe numele lui Iurie Gundiuc, în urma
căreia a fost inițiat un dosar penal.

Am încercat să obținem o reacție de la reprezentanții companiei de construcție vizată. Inițial, l-am contactat pe juristul companiei, Serghei Grecu. De asemenea, am intenționat să obținem o reacție și de la directorul companiei, Iurie Gundiuc. Inițial, acesta a promis să ne ofere un răspuns în scris, până a doua zi dimineață.

Dar, la scurt timp după discuția la telefon, acesta a revenit cu un sms, în care ne-a spus că poate să ne ofere o reacție oficială, în scris, doar dacă îi vom expedia o plângere scrisă a investitorilor, la adresa de e-mail a companiei sale.

Ulterior, am încercat să expediem o solicitare, în care l-am rugat să ne ofere un răspun la întrebările oamenilor, care spun că au investit milioane de lei, în blocul pe care firma lui s-ar fi angajat s-o construiască, însă adresa de e-mail pe care ne-a indicat-o s-a dovedit a fi una inexiatentă.

Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal, în care sunt investigate în jur de 10 plângeri, depuse părțile vătămate. Potrivit procurororului șef al municipiului Chișinău, Oleg Afanasii, administrația companiei de construcție vizată nu colaborează cu organul de urmărire penală și contestă deciziile judecății, motiv pentru care dosarul este tergiversat.

Urmărirea penală în acest caz este efectuată de către organul de urmărire penală a Direcției de Poliției a municipiului Chișinău.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!