Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1395: Atac nou la Nistru, presiunea lui Trump și amenințarea lui Putin. „Acordul va fi slab sau nu va fi”

ARBI: Bunuri de peste trei milioane de lei au fost puse sub sechestru în cadrul unei cauze penale privind spălare de bani

missing
01 martie 2021, ora 15:05

Bunuri în valoare de peste trei milioane de lei au fost sechestrate de către Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA). Este vorba despre bunuri de provenienţă ilicită care au fost indisponibilizate în cadrul unei cauze penale privind spălare de bani.

În cadrul investigaţiilor financiare paralele, ARBI a aplicat sechestre pe cinci încăperi locative şi două nelocative, în valoare de aproape 2 milioane 200 de mii de lei, pe o construcţie locativă şi două nelocative, în sumă de aproximativ 400 de mii de lei, pe două automobile în valoare de jumătate de milion de lei şi un teren pentru construcţie de 390 de mii de lei.  Suma totală a bunurilor indisponibilizate este de 3 482 390 de lei.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, ARBI a finalizat 5 delegaţii pe 5 cauze penale în privinţa a 7 subiecţi; a elaborat 4 note analitice pe numele a 30 de persoane şi a întocmit 16 avize consultative privind evaluarea a 9 bunuri imobile şi 9 mobile.

Totodată ARBI a participat la o nouă şedinţă, de rând cu alte autorităţi, pe subiectul identificării soluţiilor pentru repatrierea bunurilor infracţionale din Marea Britanie.

Amintim că, de la începutul anului în curs, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a aplicat sechestre pe bunuri, dobândite ilicit, în sumă de peste 50 de milioane de lei, iar în 2020, cifra acestora a fost estimată la aproximativ 1,5 miliarde de lei.

Notă: Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale este o subdiviziune autonomă din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie, specializată în efectuarea investigaţiilor financiare paralele, indisponibilizarea bunurilor infracţionale, evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale indisponibilizate.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.