/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și alerta ISW. Ucraina a retras tancurile Abrams de pe linia frontului

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat la trei ani de închisoare pentru corupţie şi trafic de influenţă

missing
01 martie 2021, ora 15:26

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat luni la trei ani de închisoare pentru corupţie şi trafic de influenţă, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de agerpres.ro

Potrivit France Presse, fostul şef al statului francez va executa doar un an din condamnarea de trei ani, doi dintre ei fiind cu suspendare.

Condamnarea vine în așa-numitul „dosarul interceptărilor Paul Bismuth”, care îşi are originea într-un alt dosar judiciar care-l ameninţă pe Sarkozy, acela legat de suspiciunile privind finanţarea campaniei sale prezidenţiale din anul 2007 cu bani primiţi de la fostul dictator libian Muammar Gaddafi.

În luna martie 2012, site-ul de investigaţii Mediapart a publicat un document din care reiese că, în anul 2007, Franţa a vândut Libiei echipamente de control pe internet, contract ce ar fi fost folosit pentru finanţarea respectivei campanii electorale printr-un comision de 50 de milioane de euro. Un an mai târziu, când Sarkozy nu se mai afla la Palatul Elysee, justiţia franceză a decis să înceapă investigarea acestui caz.

În cadrul investigaţiilor privind ancheta libiană, procurorii au stabilit în septembrie 2013 să intercepteze convorbirile lui Sarkozy, descoperind astfel la începutul anului următor că el folosea o linie telefonică secretă, cu o cartelă prepay achiziţionată sub numele „Paul Bismuth”, pentru a comunica cu avocatul său Thierry Herzog.

Conform rechizitoriului Parchetului Naţional Financiar (PNF), în timpul mandatului său prezidenţial Sarkozy a încercat, ajutat de avocatul Thierry Herzog, să obţină unele informaţii secrete de la un înalt magistrat, Gilbert Azibert, privind o investigaţie care îl viza în ‘afacerea Bettencourt’, în schimbul promisiunii unui post de prestigiu la Monaco pentru acesta din urmă, post pe care în final Azibert nu l-a mai obţinut.

După ce la sfârşitul lui 2013 a fost achitat în dosarul ”Bettencourt” – în care fusese suspectat că Liliane Bettencourt, moştenitoarea imperiului de cosmetice L’Oréal, i-ar fi finanţat ilegal campania din 2012 – Sarkozy a sesizat Curtea de Casaţie pentru a obţine anularea confiscării agendelor sale prezidenţiale, el temându-se că informaţiile conţinute de acestea ar putea fi folosite împotriva sa în alte anchete. În timpul procedurii legate de această sesizare Sarkozy ar fi încercat în 2014 să obţină respectivele informaţii secrete de la Gilbert Azibert, la acea vreme judecător la Curtea de Casaţie.

Validarea interceptărilor, în martie 2016, de către cea mai înaltă instanţă a Franţei a fost o înfrângere majoră pentru fostul preşedinte, care a susţinut că transcrierea discuţiilor între un avocat şi clientul său este ilegală.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram