Grupul parlamentar Pro Moldova a anunțat despre intenția de a repune pe ordinea de zi a Parlamentului un proiect, care vine în susținerea părinților cu copii de vârstă școlară și preșcolară.
Inițiativa constă în acordarea concediului plătit pentru unul dintre părinți pe perioada carantinei sau/și a învățământului la distanță. Astfel, statul va reconfirma grija declarată pentru viitoarea generație, precum și va asigura securitatea copiilor, care astăzi sunt lăsați singuri în casă, fapt ce pune în pericol integritatea lor.
„Prin acest proiect sunt susținute familiile tinere, care astăzi sunt în situația de a alege între securitatea propriilor copii și securitatea economică a familiei”, spun cei din grupul de inițiativă.
În același timp, deputații Pro Moldova spun că vor insista asupra proiectului de lege care să asigure tratamentul gratuit anti-COVID la domiciliu.
Demersurile pentru includerea în ordinea de zi a Parlamentului a celor două proiecte au fost depuse regulamentar de către Grupul parlamentar Pro Moldova.





















