Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

Replici acide între Nagacevschi și Spînu, după ce Aparatul Președintelui a solicitat membrilor Guvernului să fie prezenți la o ședință

Foto: Știri
03 martie 2021, ora 22:45

Replici acide au fost între ministrul în exercițiu al Justiției Fadei Nagacevschi și secretarul general al Președinției Andrei Spînu, după ce ultimul a anunțat că Aparatul Președintelui va organiza pe 4 martie curent o ședință și a solicitat ca unii membri de Guvern să fie prezenți la aceasta.  

Secretarul general Andrei Spînu a transmis o scrisoare către Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei, Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Asociația Băncilor din Moldova, Federația Națională a Fermierilor și Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii în care a informat că pe 4 martie la ora 09:00 în regim online Aparatul Președintelui va convoca ședința de lucru privind simplificarea și dezvoltarea mecanismului de acordare a creditelor pentru producătorii agricoli, inclusiv prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii.

De asemenea, secretarul a anunțat că ședința va fi prezidată de el însuși și că în cadrul acesteia se vor aborda propunerile de îmbunătățire a mecanismului respectiv, înaintate de către instituțiile interesate.

La scurt timp, Fadei Nagacevschi a venit cu un comentariu pe rețelele sociale.

„Recomand domnului Spînu să nu mai convoace reprezentanți ai Guvernului în ședințe pe subiecte ce țin de competența Executivului, dar să solicite doamnei președinte să facă demersuri către prim-ministrul interimar să fie convocate ședințe la Guvern. Guvernul nu este o anexă a Președinției. Reiterez, suntem republică parlamentară. Mai mult, Guvernul este în demisie și nu poartă responsabilitate constituțională și politică. Domnul Spînu se pare că e responsabil de cumpărat săpun, covoare, flori. Asta să facă. Sper că nu îi este interesant să colecteze informații despre viața personală a miniștrilor. Ar fi josnic. Ori colaborăm conform Constituției ori nu. Vă veți comporta obraznic cu Guvernul, ne vom comporta și noi de aceeași manieră”, a scris ministrul în exercițiu pe pagina sa de Facebook.

Andrei Spînu a venit ulterior cu o reacție pe rețelele sociale.

„În condițiile în care Guvernul în demisie „nu poartă responsabilitate constituțională și politică” pentru starea țării, Președinția a inițiat mai multe procese care ar putea motiva Guvernul în exercițiu să se implice în gestionarea problemelor țării. Una din astfel de probleme este criza în care s-au pomenit agricultorii la începutul noului an agricol. Președinția a găzduit negocieri între reprezentanții băncilor și ai agricultorilor pentru a identifica soluții. Una din ele ar fi crearea unui fond de garantare a creditelor care ar permite agricultorilor să obțină surse financiare la procent mai mic și printr-o procedură mai simplă de la bănci. În nici un caz nu am încercat prin această invitație să vă rănim orgoliul sau să atentăm la statutul  dumneavoastră foarte înalt, doar încercăm să ajutăm cum putem oamenii acestei țări. Prezența  dumneavoastră nu este obligatorie, puteți rămâne în continuare activ pe Facebook”.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente