Fostul adjunct al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) Vitalie Busuioc a fost numit șef interimar al unei secții din cadrul Direcției expertiză juridică din cadrul Serviciul Fiscal de Stat (FISC). Informația a fost confirmată pentru tv8.md de către Vitalie Busuioc.
Potrivit declarației sale de avere, Vitalie Busuioc deține această funcție din 1 ianuarie curent.
Anterior, acesta a ocupat funcția de inspector al Direcției expertiză juridică.
În august 2017, Vitalie Busuioc a fost numit în funcția de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), pentru un mandat de cinci ani, iar din 2011 a ocupat funcția de procuror al Secției conducere a urmăririi penale în organele centrale al MAI și SV din cadrul Direcției exercitare și conducere a urmării penale a Procuraturii Generale. La 30 ianuarie 2020 și-a dat demisia din funcție.
Acesta a gestionat mai multe dosare de rezonanță, printre care cea privind presupusa tentativă de omor a fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc.




































