Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1010: Pace prin forță și escaladare josnică! Kirill vorbește de Apocalipsă, iar Putin îl laudă pe Trump

Centrele comerciale vor activa și în weekend. Autoritățile și-au revizuit decizia anterioară

missing
05 martie 2021, ora 16:58

Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică a aprobat astăzi reluarea activității centrelor comerciale în zilele de sâmbătă și duminică cu respectarea anumitor condiții. Astfel, magazinele vor lucra în conformitate cu prevederile din Instrucțiunea cu privire la măsurile de prevenire și control al infecției Covid-19.

Așadar, administratorii centrelor comerciale vor fi obligați să monitorizeze starea de sănătate a angajaților, să efectueze cu strictețe termometria fiecărui vizitator și să permită accesul acestora în incinta clădirilor doar cu purtarea măștilor de protecție. Intrarea în magazine va fi restricționată pentru persoanele care vor manifesta simptome de febră. La fel, persoanele vor fi admise în centrele comerciale în baza normativului 1 vizitator/4m2 din suprafața comercială liberă.

Noile norme ce vizează activitatea Centrelor comerciale au fost discutate și acceptate în prealabil de către reprezentanți acestora.

Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor asigura prezentarea rapoartelor săptămânale către CNESP privind măsurile de prevenire a infecției COVID-19, implementate în teritoriul administrativ gestionat. În raioanele unde este stabilit nivelul de alertă Cod Roșu vor fi implementate măsuri de prevenire a infecției cu Covid-19 cum ar fi:

–  restricționarea deplasării populației și izolarea la domiciliu;

–  interzicerea adunărilor în masă, inclusiv de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment cu participarea fizică a persoanelor;

–  prestarea doar a serviciilor esențiale (vitale);

–  interzicerea vizitelor neesențiale la unitățile de interes public (bancă, poștă, etc.);

–  servicii de asistență medicale ajustate și doar cele esențiale;

–  instituirea instruirii la distanță (online).

Amintim că proprietarii întreprinderilor mici și mijlocii, ce își desfășoară activitatea în centrele comerciale, au desfășurat un protest în Piața Marii Adunări Naționale fiind nemulțumiți de restricțiile epidemiologice mai dure impuse de autorități.

Mai exact, antreprenorii s-au dovedit a fi nemulțumiți de decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică care prevede că centrele comerciale își setează activitatea în weekend.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.