/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

/VIDEO/ Se trezesc la trei dimineața și deseori dau peste șoferi care le discriminează. Poveștile șoferițelor de troleibuz

missing
08 martie 2021, ora 21:41

Femeile care urcă la volanul transportului public demult nu mai sunt o noutate pentru noi. Potrivit datelor Regiei Transport Electric, în ultimul an, numărul șoferițelor care conduc troleibuze s-a mărit cu 30 la sută. Deși au un grafic dur, fiind nevoite să se trezească și la trei dimineața, iar în trafic, deseori, dau peste șoferi care le discriminează pentru simplul fapt că sunt femei, doamnele spun că profesia aleasă le aduce plăcere și nu le lasă să se plictisească. Așa că, și în această zi de sărbătoare, pe șoferițe le-am surprins… tot la muncă.

Doamna Vera s-a așezat pentru prima dată la volanul unui troleibuz încă acum 25 de ani, mai mult de nevoie, iar de atunci, povestește că s-a îndrăgostit de această meserie.

Muncind aici mai bine de două decenii, femeia spune că a făcut față diferitor situații, fie că a fost vorba despre necesitatea de a-i calma pe unii pasageri agresivi, fie că s-a defectat troleibuzul… Dar, spune ea, au fost și lucruri frumoase. De exemplu, de sărbători, atunci când văd că este o femeie la volan, unii pasageri îi dăruiesc flori. Aceste gesturi întotdeauna o emoționează și nu le uită niciodată, spune femeia..

Însă în trafic toți sunt la fel și egali în fața Regulamentului Circulației Rutiere, mai glumește ea. Așa că ziua de 8 martie o petrece tot la muncă.

Iar Tatiana a lucrat timp de patru ani în calitate de taxatoare, ca mai apoi să-și încerce norocul și la șofat. Deja de opt ani, conduce transportul public. Acest lucru implică responsabilitate, dar și mult curaj, mai zice ea, făcând referire la alți șoferi, care se uită straniu, atunci când văd o femeie la volanul troleibuzului.

În tot acest timp, Tatiana spune că a avut patru accidente, însă majoritatea s-ar fi întâmplat nu din vina ei.

Potrivit datelor Regiei Transport Electric, în ultimul an, numărul femeilor care învață să fie șoferițe de troleibuz a crescut cu 30 la sută, acum fiind în serviciu 73 de reprezentante ale sexului frumos. Mai puțin popular este funcția de șoferiță de microbuz. În Capitală, este o singură femeie, în vârstă de 64 de ani, care conduce un microbuz de pe ruta nr. 123.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram