Îmbulzeală în transportul public, rânduri la Poștă, dar cu bisericile închise. Așa am găsit, azi, orașul Ialoveni, în care, acum două zile, a fost instituit „Cod Roșu” în sănătate publică din cauza riscului sporit de infectare cu COVID-19. În timp ce medicii se plâng că nu mai au paturi libere în spital, iar Comisia raională Extraordinară pentru Sănătate Publică împreună cu poliția, împart amenzi la stânga și la dreapta, locuitorii din Ialoveni se arată indiferenți față de această situație și spun că, dacă stau acasă, nu au ce mânca.
Decizia de a institui Cod Roșu, în raionul Ialoveni, a fost luată acum două zile, de către membrii Comisiei Teritoriale Extraordinară pentru Sănătate Publică. Aceștia au constatat că, din cauza nerespectării măsurilor de protecție anti-covid, se menține numărul mare al persoanelor infectate. Una dintre restricții prevede interzicerea desfășurării slujbelor religioase în bisericile din raionul Ialoveni.
Se pare, însă, că locuitorii din Ialoveni au ținut cont de interdicțiile autorităților doar la capitolul ce ține de mersul la biserică, pentru că în rest, oamenii și-au văzut de treburile lor ca în zilele bune. Au mers la piață, la magazin, la poștă și, tradițional, s-au îmbulzit în transportul public.
Între timp, potrivit președintelui Comisiei raionale în Sănătate Publică, Andrei Eremia, poliția monitorizează situația din transportul public și din centrele comerciale din oraș, iar persoanele care nu respectă măsurile de protecție, sunt amendate.
Președintele Comisiei este de părere că impunerea unui regim mai sever de carantină ar fi fost o măsură mult mai eficientă, dar, potrivit lui, în acest caz locuitorii ar fi fost lăsați fără nicio sursă de existență.
Totodată, Andrei Eremia a anunțat că au fost redeschise secțiile cu profil Covid-19 din spitalul raional Ialoveni, care fusese închise la începutul lunii februarie. Potrivit vicedirectorului spitalului raional, Elena Bădicean, în secția Covid sunt 60 de paturi, iar la moment, toate sunt ocupate. (sincron,ea,ro) Pacienții care sunt, sunt mult mai gravi decât erau anterior, adică, la moment, avem 17 pacienți conectați la aparatele de oxigen, starea lor este gravă.
Responsabilii de la spital spun că, astăzi, au fost internați 4 pacienți, 2 bărbați și două femei, starea cărora, este gravă.




































