Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1490: Alertă în Moldova, crimă de război și explozie în Lituania. Șeful NATO îi dă vești proaste lui Putin

/VIDEO/ Filip, despre înaintarea lui Golovatiuc. „PD nu va susține un candidat care are suportul lui Șor” 

FOTO: TV8
18 martie 2021, ora 15:08

Partidul Democrat nu va susține la funcția de prim-ministru un candidat care are susținerea Partidului „Șor”. Despre aceasta a anunțat liderul PD, Pavel Filip, în cadrul unei conferințe de presă la Parlament, pe 18 martie curent, făcând referire la pretendentul la șefia Guvernului înaintat de noua majoritate parlamentară, ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Vladimir Golovatiuc. 

Politicianul a spus că urmează să aibă discuții cu candidatul înaintat de către șefa statului, Maia Sandu, la șefia Guvernului, președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu.

„Noi rămânem convinși că țara are nevoie de un Guvern funcțional acum, pentru că s-au schimbat foarte multe în această perioadă. PD nu va susține un candidat care are suportul lui Șor. Urmează să avem discuții cu candidatul care a fost înaintat în conformitate cu decretul președintelui. Să vedem care este intenția adevărată, are program de guvernare sau va veni să solicite zero voturi”, a spus Pavel Filip.

În cadrul ședinței Parlamentului de pe 18 martie curent, președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, a dat citire declarațiile privind constituirea majorității parlamentare, formată din 53 de deputați. „Pentru a evita blocajul instituțional, declarăm susținerea pentru Vladimir Golovatiuc”, a spus Corneliu Furculiță.

Potrivit informațiilor, Vladimir Golovatiuc a acceptat propunerea de a fi înaintat pentru funcția de prim-ministru, după ce a fost contactat de președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi. În cadrul unui briefing de presă la Parlament, platforma „Pentru Moldova”, i-a cerut președintei Maia Sandu să-l înainteze pe Vladimir Golovatiuc la funcția de premier.

Drept răspuns, Președinția a comunicat că: „Noi consultări cu fracțiunile și grupurile parlamentare pot avea loc după consumarea efectelor Decretului nr.47-IX din 16 martie 2021, emis după consultările organizate de Președintele țării în aceeași zi”.

Menționăm că Curtea Constituțională se va întruni în ședință mâine, 19 martie, de la ora 10:30, pentru a examina cererea de suspendare a decretului privind desemnarea candidatului Igor Grosu pentru funcția de prim-ministru.

Cererea a fost depusă de către deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor (PSRM) Vasile Bolea, Grigore Novac, Alexandr Suhodolski și Vlad Batrîncea.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.