/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

Fostul astronaut Bill Nelson, numit la conducerea NASA. Agenția pregătește o misiune umană pe Lună

19 martie 2021, ora 22:34

Președintele american Joe Biden l-a numit pe fostul senator și astronaut american Bill Nelson la conducerea NASA, a anunțat Casa Albă într-un comunicat citat de Reuters.

Nelson, un democrat din Florida, statul care găzduiește stația spațială Kennedy a NASA din Cape Canaveral, trebuie să obțină aprobarea Senatului SUA pentru a fi confirmat în acest post, scrie Digi 24.

Nelson a zburat cu naveta spațială Columbia în 1986 și în prezent este membru în Consiliul consultativ al NASA.

Nelson, care a avut trei mandate în Senat, va prelua controlul NASA în momentul în care agenția spațială americană încearcă să ducă din nou oameni pe Lună pentru prima dată după anii 1970.

Biden a fost de acord să continue programul Artemis, care a început în mandatul fostului președinte Donald Trump și care își propune să ducă astronauții pe Lună până în 2024. Programul Artemis este considerat un prim pas pentru o viitoare misiune umană pe Marte.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram