Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

„Justiție televizată”. Reacția Partidului „Șor” la solicitarea PG privind retragerea imunității deputaților Ulanov și Jardan

Foto: Partidul Șor
19 martie 2021, ora 16:09

Acuzațiile Procuraturii Generale la adresa deputatului Partidului Politic „ȘOR”, Denis Ulanov, nu conțin nicio bază probatorie și reprezintă, de fapt, actele prezentate chiar de deputat în cadrul unor audieri unde a participat în calitate de martor, spun reprezentanții Partidului „Șor”.

Denis Ulanov a prezentat, într-un briefing de presă, alături de deputați ai Partidului „ȘOR” și ai Platformei parlamentare „Pentru Moldova”, unele detalii ale învinuirilor care i se aduc, spunând că nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească obligațiunile de avocat.

Denis Ulanov a calificat acuzațiile care i se aduc drept „justiție televizată”, cu implicarea aspectelor politice. El a declarat că, inițial, acuzații la adresa sa au apărut în presă în 2020, iar după aceasta a transmis demersuri la Procuratură ca să fie audiat, să ofere informații, dar, potrivit lui, nu a primit niciun răspuns.

El mai spune că a fost audiat într-un singur caz, ca martor, într-un dosar pe numele controversatului om de afaceri Veaceslav Platon. Mai exact, este vorba despre o tranzacție de vânzare-cumpărare dintre clientul său și firme afiliate lui Platon.

Partidul „Șor” comunică că Denis Ulanov a prezentat toate actele necesare, iar acum, acuzațiile la adresa sa se bazează pe actele pe care el le-a prezentat în calitate de avocat.

„Ceea ce se întâmplă în prezent nu are nicio calificare juridică. Doar politică”, a declarat Denis Ulanov.

Deputatul a mai menționat că acuzațiile la adresa lui nu sunt deloc întâmplătoare, având în vedere că joi a fost creată o majoritate parlamentară formată din 53 de deputați care să voteze pentru un nou Guvern. „Se încearcă reținerea a doi dintre deputați, alții sunt bolnavi. Astfel, se creează impresia că se încearcă să fie împiedicate anumite voturi în Parlament”, a spus Ulanov.

Deputata Marina Tauber a menționat că nu este pentru prima dată când se fac presiuni asupra colegilor săi. Ea a amintit că în 2019, împreună cu colega sa Reghina Apostolova, au fost reținute, iar un an mai târziu le-au fost retrase toate acuzațiile.

„Este un circ similar celui din 2019”, a declarat Marina Tauber, referindu-se la cererile procurorului general de retragere a imunității deputaților Partidului „ȘOR”, Denis Ulanov și Petru Jardan.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ La doar 16 ani, a creat site-ul care îi ajută pe elevi: Alexandra Grosul vrea să facă școala mai accesibilă
/VIDEO/ La doar 16 ani, a creat site-ul care îi ajută pe elevi: Alexandra Grosul vrea să facă școala mai accesibilă
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente