/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 798: Sânge la Odesa, ordinul lui Șoigu și îndemn din SUA! Rusia se laudă cu o lovitură grea

Uniunea Europeană aplică sancțiuni Chinei pentru abuzurile asupra minorității uigure

missing
22 martie 2021, ora 17:21

Uniunea Europeană sancționează China pentru abuzuri asupra drepturilor omului în cazul minorităţii musulmane uigure din provincia Xinjiang, a declarat luni pentru DPA şi Reuters o sursă europeană, după un acord al miniştrilor de externe din blocul comunitar.

Ultima dată când UE a impus măsuri punitive împotriva Beijingului pentru încălcări ale drepturilor omului a fost după masacrul din Piaţa Tiananmen din 1989. Atunci, UE a introdus un embargou asupra armelor.

Numele ţintelor vizate de măsuri precum îngheţarea activelor sau interdicţia de călătorie în UE urmează să fie făcute publice în cursul zilei de luni, ultimul pas în implementarea sancţiunilor.

Potrivit sursei citate, pe lista neagră se află patru oficiali şi o companie din China.

În ultimii ani, sute de etnici uiguri, kazahi şi hui au depus mărturie despre cum au fost ţinuţi în lagăre de prizonieri ca parte a ceea ce observatorii spun că este o campanie a guvernului chinez de asimilare cu forţa a minorităţilor etnice.

Guvernul chinez spune că aceste lagăre, unde se estimează că au fost închise peste un milion de persoane începând din 2017, sunt “centre de educaţie vocaţională” pentru eradicarea extremismului şi terorismului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram