Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1015: Dorința lui Putin, risc în România și refuz de negocieri! Consilierii lui Trump au 3 planuri de pace

Noi condiții de călătorie în Irlanda. Află ce presupune carantina hotelieră

missing
25 martie 2021, ora 18:03

Noi condiții pentru călătoriile în Irlanda. Autoritățile irlandeze impun carantina hotelieră, ceea ce implică rezervarea prealabilă a unei camere de hotel prevăzută pentru carantină și asigurarea, pe cont propriu, pe tot parcursul șederii în țară. Carantina durează 14 zile și este supusă unor condiții.

Începând cu 26 martie ora 04:00 carantina hotelieră obligatorie se va aplica tuturor pasagerilor, indiferent de cetățenie, care vor traversa frontiera de stat a Irlandei pe sensul de intrare (pe cale aeriană sau maritimă) călătorind din sau tranzitând țările restricționate, Republica Moldova neaflându-se în listă

Această categorie de pasageri vor fi obligați, înainte de a călători în Irlanda, să-și asigure cazare într-un hotel prevăzut pentru carantină și să asigure achitarea șederii în avans. Nerespectarea condiției de rezervare a hotelului din timp reprezintă infracțiune, menționează Ambasada Republicii Moldova în Irlanda.

Termenul prevăzut pentru carantina hotelieră obligatorie este 14 zile. Cu toate acestea, pe parcursul cazării în hotelul stabilit, dacă persoana obține un test negativ RT PCT COVID-19, efectuat în ziua a zecea, perioada de carantină se va încheia imediat. Totodată, termenul de carantină poate fi prelungit în cazul în care un pasager va fi testat pozitiv în timpul șederii.

Carantina hotelieră obligatorie la fel se va aplica pasagerilor care vor sosi în Irlanda din orice altă țară, inclusiv Republica Moldova, doar celor, care nu vor deține testul negativ RT PCR COVID-19, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de sosire în Irlanda. În acest scenariu perioada de carantină hotelieră obligatorie se va încheia odată cu obținerea unui test negativ RT PCR COVID-19, efectuat în timpul cazării persoanei în hotel.

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat va fi revizuită de către autoritățile Irlandeze la fiecare două săptămâni.

Completarea unui formular de localizare a pasagerilor  înainte de călătoria în Irlanda este obligatorie pentru toți cu anumite excepții.

Informația detaliată privind procedura carantinei hoteliere pas cu pas, categorii de excepții, precum și lista hotelurilor cu prețuri și condiții o puteți găsi accesând link-ul.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.