Scriitorul Ioan Mânăscurtă s-a stins din viață din cauza complicațiilor provocate de Covid-19

Vestea tragică a fost anunțată de către consilierul Uniunii Scriitorilor din Moldova, Titus Știrbu, fiind confirmată de fosta sa soție, scriitoarea Ludmila Sobietsky.

Ioan Mânăscurtă s-a născut la 28 aprilie 1953 în satul Popeștii de Sus, raionul Drochia. În 1970-1975, și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, specialitatea ziaristică.

Primele lucrări de proză și publicistică le-a publicat în revista ”Moldova”,  fiind susținut de către redactorul-șef al acestei publicații, Mihail Gheorghe Cibotaru și secretarul responsabil de redacție, Alexandru Gromov. După absolvirea Facultății, a fost redactor la ziarul ”Tinerimea Moldovei”, ulterior la revista ”Femeia Moldovei”, unde a publicat o serie de interviuri cu personalități ale culturii din R. Moldova, precum și eseuri despre clasicii literaturii române.

Mai târziu, a fost redactor-șef la Colegiul pentru traduceri al Uniunii Scriitorilor, iar din 1992  – director al Editurii Uniunii Scriitorilor din Moldova. A susținut rubrici la revistele ”Moldova”, ”Chipăruș”, ziarele ”Patria tânără”, ”Flux” și la alte publicații.

În 1979, Ioan Mânăscurtă a debutat editorial cu volumul de interviuri și eseuri ”Noi și gândurile noastre”, urmat de cărțile ”Bărbații Universului”, ”Lecția de suflet”,  ”Artefact”,  ”Mâine când ne vom întâlni pe pământ”, ”Tăierea capului”, ”Marea vânătoare”, ”Înnodarea lui ceva cu altceva”, ”Ieșirea din timp”, ”Deslușirea semnelor” ș.a.

Proza lui a fost tradusă în limbile rusă și ucraineană, iar romanul pentru adolescenți ”Artefact”  – în franceză, cehă, japoneză, bulgară ș.a. De asemenea, a editat, împreună cu pictorul Sergiu Puică, dicționarele ilustrate bilingve: ”Primul meu dicționar” (român-francez, român-rus, român-englez, român-ucrainean, român–găgăuz și român-bulgar). Din 2015, biblioteca din satul natal îi poartă numele.