Mai mulți medici ruși au semnat o scrisoare deschisă în care au cerut ca opozantului rus Alexei Navalnîi imediat să-i fie acordat ajutor medical, (n.r. după ce s-a aflat că acesta riscă să-și piardă un picior), scrie meduza.io. Menționăm că acesta se află în detenție în penitenciarul Pokrov, la 100 de km la est de Moscova, fiind una dintre cele mai dure colonii din Rusia.
Medicii spun că durerile de care se plânge Navalnîi pot fi în urma otrăvirii cu Novichok sau ar putea fi simptomele unei boli dezvoltate pe fundalul unei perioade de reabilitare incomplete.
„Fără rezultatele rezonanței magnetice nucleare și a unei examinări, este imposibil să punem un diagnostic, dar judecând după informațiile din surse deschise, ne temem de cel mai rău. Lăsarea unui pacient în această stare fără ajutor, poate chiar chirurgical, poate duce la apariția unor consecințe severe, inclusiv ireversibile, complete sau parțiale, pierderea funcțiilor extremităților inferioare. De asemenea, credem că refuzul de a aplica măsuri adecvate de ameliorare a durerii unui deținut cu durere acută într-o astfel de situație nu este doar o încălcare a drepturilor sale, ci și tortură deliberată”, se arată în scrisoare.
Semnatarii au cerut ca Serviciul Federal al Penitenciarelor și conducerea politică a Rusiei să-i ofere lui Navalnîi asistența necesară și să-i permită să fie examinat de către specialiști.
Alexei Navalnîi riscă să-şi piardă un picior, după ce starea sa de sănătate a început să se deterioreze în colonia penitenciară unde principalul opozant al lui Vladimir Putin execută o pedeapsă de doi ani şi jumătate, informează The Moscow Times.
Într-o postare publicată pe contul de Instagram al lui Navalnîi de către colaboratorii săi apropiaţi, opozantul rus îi acuză pe medicii din închisoare că refuză să-i comunice diagnosticul după ce a fost supus unei examinări medicale săptămâna trecută, scrie Digi 24.
Avocaţii lui Navalnîi au avertizat încă de zilele trecute că opozantul rus s-a plâns de „dureri puternice de spate” şi că starea sa de sănătate s-a deteriorat. De asemenea, Navalnîi a spus că nu îşi mai simte un picior.
„Pur şi simplu cad, dacă încerc să mă sprijin pe piciorul drept. E un pic cam frustrant”, a declarat Navalnîi.
Alexei Navalnîi a putut consulta un neurolog, care nu i-a transmis însă diagnosticul şi s-a limitat doar la a-i prescrie Ibuprofen, un medicament antiinflamator.
Servicul rus al penitenciarelor susţine că Navalnîi,se află într-o stare „stabilă şi satisfăcătoare”, în ciuda acuzaţiilor de tortură aduse de către opozant.
„Devine tot mai greu şi dureros să mă dau jos din pat. Autorităţile închisorii au luat notă de plângerile mele dar nu fac nimic”, a mai spus Alexei Navalnîi.
Cel mai vocal adversar al preşedintelui Vladimir Putin a amintit o discuţie avută cu fostul oligarh rus Mihail Hodorovschi, care a stat 10 ani în detenţie şi care i-a atras atenţia că cel mai important lucru, atunci când eşti într-o închisoare din Rusia, este să nu te îmbolnăveşti.
„Dacă te îmbolnăveşti serios acolo, mori”, a amintit Navalnîi sfatul primit de la Hodorovschi. „Acum, învăţ asta pe propria mea piele”, a mai spus Alexei Navalnîi.

Alexei Navalnîi a fost arestat în seara zilei de 17 ianuarie 2021, la revenirea în Rusia, pe un aeroport de lângă Moscova.
Cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce vizau elita politică rusă, Alexei Navalnîi s-a simţit rău pe 20 august anul trecut, în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din oraşul siberian Tomsk spre Moscova şi a fost internat de urgenţă la Omsk, un alt oraş din Siberia.
Ulterior, Navalnîi a fost transportat la Berlin, după lungi dispute între susţinătorii săi şi medicii ruşi. Mai multe laboratoare occidentale au confirmat că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok.
Alexei Navalnîi a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare în colonia penitenciară Pokrov, situată la 100 de kilometri de Moscova. De câteva zile avocaţii săi susţin că starea sa de sănătate s-a înrăutăţit şi spun că acesta e torturat şi privat de somn.




































