/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

/VIDEO/ De la începutul pandemiei, poliția a împărțit peste o sută de amenzi reprezenților bisericilor

missing
28 martie 2021, ora 20:24

Între timp, de la începutul pandemiei în țara noastră, poliția a împărțit peste o sută de amenzi reprezenților cultelor religioase. Aceștia au fost sancționați că în timpul slujbelor nu au fost respectate măsurile de prevenire a infecției Covid 19. Bisericile se plasează pe locul al treilea după numărul de procese verbale întocmite de oamenii legii.

Vedeți în continuare câte amenzi au fost împărțite în cluburile de noapte, transport public, sau pentru nerespectarea regimului de autoizolare. Așadar, potrivit datelor oferite de oamenii legii, începând din luna martie a anului trecut, de când a fost declarată stare de urgență pe teritoriul Republicii Moldova, și până în prezent, au fost întocmite 26.100 de procese verbale, opt mii dintre ele fiind întocmite de la începutul acestui an.

Cele mai multe snacțiuni s-au împărțit pentru nerespectarea regimului de autoizolare. Astfel, pe toata perioda au fost împărțite peste 2 300 de amenzi, dintre care, pentru anul 2021 – 415. Pe al doilea loc se poziționează șoferii și administratorii de rute interurbane și transport public.

Aceștia au fost sancționați pentru nerespecarea măsurile antiepidemice precum depășirea numărului de pasageri permis, lipsa măștilor de protecție și neasigurarea unităților de transport cu soluție de dezifectant. Astfel, în total, în această perioadă au fost amendați 9 administratori, peste 240 de șoferi și circa 150 de pasageri. Dintre care, în 2021, cu sancțiuni s-au ales puțin peste 60 de șoferi și peste 40 de pasageri.

Pe locul trei, după numărul de amenzi, se clasează reprezentanții cultelor religioase, fiind aplicate 103 amenzi, dintre care, pentru anul 2021 – cirac 30. Deși cluburile de noapte, pe parcursul acestei perioade, au reprezentat adevărate focare de infecție, în cazul lor au fost împărțite cele mai puține sancțiuni. Astfel, au fost amendați 28 de administartori, 8 angajați și 81 de vizitatori.

Potrivit poliției, suma amenzilor aplicate pe toata perioada pandemiei depășește 88 milioane de lei. Amintim că, la începutul pandemiei, nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire sau combatere a bolilor epidemice se sancționa cu amendă de la 22.500 la 25.000 de lei aplicată persoanei fizice și cu amendă de la 50.000 la 75.000 de lei aplicată persoanei juridice.

Ulterior, în noiembrie 2020, amenzile au fost micșorate, în baza unei hotărâri aprobate de Parlament. Astfel, pentru persoanele fizice, amenda a ajuns să fie de la 2 000 la 5 000 de lei, iar pentru persoanele juridice –de la 10 000 la 35 000 de lei

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram