Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1389: Weekend crucial pentru viitorul negocierilor de pace. Emisarul lui Trump se întâlnește cu Zelenski

Zece sate vor primi circa 5,87 de milioane de lei pentru repararea drumurilor distruse de ploile torențiale

missing
30 martie 2021, ora 23:10

Cabinetul de miniștri a aprobat alocarea sumei de circa 5,87 milioane de lei către autorităţile administraţiei publice din 10 localități care au avut de suferit de pe urma calamităților naturale din vara anului 2020.

Resursele financiare, alocate din fondul de intervenție al Guvernului, sunt destinate pentru lichidarea consecințelor ploilor torențiale care au afectat mai multe porțiuni de drum din satul Coșernița – raionul Florești, satele Mileștii Mici, Zâmbreni, Țipala, Cigârleni, Puhoi și Ruseștii Noi din raionul Ialoveni, satele Baccealia și Tocuz din raionul Căușeni, dar și satul Cenac din raionul Cimișlia.

„Țin să precizez că solicitările recepționate de Comisia pentru Situații Excepționale din partea APL au fost verificate cu rigurozitate. Din păcate, în foarte multe cazuri s-a constatat solicitarea excesivă a resurselor financiare din contul Fondului de intervenție al Guvernului pentru a achita pierderile cauzate de calamitățile naturale”, a menționat Aureliu Ciocoi, prim-ministrul interimar.

Proiectul a fost votat unanim de miniștrii interimari la ședința Guvernului din 30 martie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.