Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Centru a decis să prelungească regimul special de activitate, din cauza pandemiei de COVID – 19. Astfel, instanța va activa după un program adaptat cel puțin până în data de 5 aprilie.
În această perioadă, vor fi examinate cazurile urgente, cele care se judecă fără citarea părților, precum și cauzele în care părțile au solicitat examinarea în lipsa lor. Nu pot fi amânate cuzele ajunse la faza deliberărilor sau pronunțării sentințelor. De asemenea, pe durata regimului special de activitate, persoanele aflate în detenție vor fi audiate prin intermediul sistemului de videoconferință.






































