Faimoșii pomi de cireș, cunoscuți și sub numele de „sakura”, au înflorit anul acesta mult mai devreme decât de obicei. Acest lucru nu s-a mai întâlnit în ultimii 1200 de ani, iar oamenii de știință afirmă că ar putea fi un simptom al încălzirii globale. Perioada cireșilor înfloriți reprezintă un apogeu turistic și aduce economiei japoneze miliarde de euro.
Yasuyuki Aono, cercetător japonez, menționează că anul acesta, pe 26 martie, a fost înregistrat un record de înflorire devreme a acestui copac. Și în capitala Tokyo, copacii au înflorit total în 22 martie curent, înregistrându-se, astfel, un alt record.
„Așa cum ne confruntăm cu fenomenul încălzirii globale, copacii înfloresc mult mai devreme”, susține Dr. Lewis Ziska de la Universitatea Columbia în Științe pentru Protecția Mediului.
Perioada de înflorire se adaptează în fiecare an în funcție de numeroși factori, temperatură sau căderea precipitațiilor, dar în ultimii ani s-a observat începerea procesului tot mai devreme și mai devreme. În Kyoto, timp de secole perioada prevăzută pentru înflorirea copacilor era întotdeauna mijlocul lunii aprilie. Începând cu anii 1800, copacii înfloreau deja la începutul lunii aprilie. Doar de câteva ori s-a înregistrat înflorirea pomilor la sfârșitul lunii martie.
„Mugurii de sakura sunt foarte sensibili la temperaturi”, susține Aono. „Înmugurirea timpurie și înflorirea totală este cu siguranță o consecință a încălzirii globale. În anii 1820 s-au înregistrat temperaturi joase, până în prezent temperaturile specifice acestei perioade s-au ridicat cu circa 4 grade Celsius”, mai menționează cercetătorul.
Conform unui studiu în Biometeorologie Internațională, pomii de cireș înfloresc cu circa zece zile mai devreme decât acum o sută de ani. Conform infograficului, punctele sure reprezintă momentul înfloririi, iar linia roșie reprezintă dinamica înfloririlor în ultimii zece ani.
Oamenii de știință afirmă că există două cauze principale care determină acest proces: urbanizarea și schimbarea climatică. Urbanizarea provoacă supraîncălzirea orașelor, ceea ce numi efectul de „insulă încălzită”. Dar cea mai importantă cauză rămâne a fi încălzirea globală care provoacă ridicarea temperaturilor peste tot în lume, afectând ecosisteme întregi.
Când înfloresc cireșii în Japonia este un vârf de sezon turistic. Această perioadă generează în economie peste 5 miliarde de euro. Fenomenul spectaculoșilor pomi înfloriți atrage mulți turiști, veniți din toate colțurile lumii. Circa 63 de milioane de persoane au călătorit în 2018 spre Japonia sau în interiorul Japoiei pentru a observa fenomenul, a estimat Universitatea din Kansai, citată de Bloomberg.