Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1033: Pensionari incendiatori, amenințări de la Putin și întuneric în Abhazia. Zelenski: „Vom învinge”

/VIDEO/ Sigla partidului lui Cavcaliuc a fost stropită cu verde de briliant, după cazul din Sîngerei

missing
07 aprilie 2021, ora 18:22

Sigla Partidului Acasă Construim Europa (PACE), în fruntea căruia se află Gheorghe Cavcaliuc, a fost stropită cu verde de briliant de către liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, în semn de protest față de faptul că membrii PACE l-au stropit marți cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sîngerei, Tudor Tutunaru. Solicitat pentru o reacție, Gheorghe Cavcaliuc nu a răspuns la telefon. 

*Imaginile video conțin un limbaj licențios.

Mai exact, a fost stropită sigla ancorată pe gardul de la sediul partidului din orașul Chișinău. După ce a stropit verdele de briliant peste siglă, Vasile Costiuc a venit cu amenințări în adresa lui Gheorghe Cavcaliuc și a spus că-l va stropi și pe dânsul cu aceeași soluție.

„Noi suntem solidari cu oamenii din echipa pe care o reprezintă Platforma Demnitate și Adevăr, mai ales cei din raioane și sate, care au crezut în statul de drept și au mers și au protestat. Astăzi condamnăm cu vehemență mizeria făcută de câinele roșu”, a spus Vasile Costiuc, care ar fi intrat în sediul partidului, dar oficiul s-a dovedit a fi pustiu.

Cazul vicepreședintelui raionului Sîngerei, care în seara zilei de 7 aprilie, a fost stropit cu verde de briliant de către membrii partidului PACE va fi cercetat sub aspect penal. Procuratura raionului Sîngerei a inițiat astăzi două cauze penale pentru „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și ”chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”.

Procurorii l-au reținut pe președintele organizației teritoriale al formațiunii politice PACE, care ar fi stropit victima cu soluție, acesta urmând a fi audiat pe marginea cazului. La rândul său, reprezentanții partidului cer eliberarea președintelui organizației teritoriale.

Vicepreședintele raionului Sîngerei, Tudor Tutunaru, se află internat la spitalul raional, având arsuri de gradul întâi și doi la ambii ochi. Atacatorii spun că l-au stropit pe funcționar pentru că acesta s-a vaccinat în afara listelor împotriva COVID-19.

În seara în care a avut loc incidentul Gheorghe Cavcaliuc a venit cu o reacție și a spus că „acțiunea este una asumată, iar alți funcționari publici care la fel s-au vaccinat înaintea medicilor riscă să pățească la fel”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.