Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

Anularea legii miliardului - inițiativă declarată neconstituțională, votată din nou în Parlament

dsc_8236-1280x720-1
09 aprilie 2021, ora 14:35

Proiectul de lege prin care deputații socialiști au solicitat iarăși anularea „legii miliardului” a fost susținut în Parlament în prima lectură. Asta deși Curtea Constituțională a Moldovei (CCM) a anulat o asemenea lege adoptată în luna decembrie 2020.

Întrucât Banca Națională a Moldovei (BNM) a venit cu o reacție ostilă și partenerii externi au criticat această inițiativă, deputatul Platformei DA Igor Munteanu l-a întrebat pe autorul proiectului Petru Burduja dacă a luat în calcul cele menționate. Drept replică, deputatul socialist a spus că a studiat foarte minuțios istoricul fraudării sistemului bancar.

„Nu există niciun partid politic în acest Parlament care nu a promis că va face tot posibil pentru a anula legea miliardului. De aceea, vă îndemn să susțineți această inițiativă. Sper că de această dată nu vor fi eroi care vor merge la CCM, iar Parlamentul va susține în prima lectură acest proiect”, a spus președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor, Corneliu Furculiță.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dumitru Alaiba s-a adresat către socialiști și a spus că: „Dacă vă interesează unde este miliardul întrebați de colegii de alianță. Dragi socialiști, nici în iubita voastră Rusia nimeni nu se bagă la rezervele băncii naționale. Eu îmi exprim marea speranță că această lege va fi declarată neconstituțională și a doua oară”.

„Nu cred că trebuie să ne învinuiți că noi împreună cu socialiștii vrem astfel să înrăutățim relația cu Fondul Monetar Internațional (FMI)”, a spus deputatul partidului „Șor” Denis Ulanov.

„Domnul Ulanov, dar în 2013 – 2014, să vă povestesc cum Ilan Șor, Stanislav Buza și o a treia persoană au dat în trei luni creditele neperformante, asta cum a fost?”, a întrebat deputatul Platformei DA Alexandru Slusari.

Cel dintâi proiect privind abrogarea legii din 3 octombrie 2016 privind emisiunea obligațiilor de plată derivate din garanțiile stat a fost înaintat în Parlament de deputații socialiști Bogdat Țîrdea, Petru Burduja, Vladimir Golovatiuc și Corneliu Furculiță, fiind votat pe 16 decembrie 2020, în ședința în care au participat doar deputații din Partidul „Șor” și PSRM.

 

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente