/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Noile acțiuni aprobate de CSE în scopul susținerii agenților economici în perioada stării de urgență

missing
09 aprilie 2021, ora 09:59

După ce membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) s-au întrunit joi în ședință, Ministerul Finanțelor anunță măsurile de suport pentru întreprinderile aprobate de CSE. 

Prin urmare, CSE anunță despre extinderea termenilor de implementare a Programului de subvenţionare a dobânzilor și a Programului de rambursare a TVA pe perioada ianuarie-mai 2021, privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative, având anumite particularități.

Programul vizează subvenţionarea dobânzilor pentru beneficiarii care:

  • au contractat credite în perioada 1 mai 2020–31 mai 2021 inclusiv;
  • au venituri declarate conform dărilor de seamă fiscale, constatate conform datelor contabilităţii financiare pentru perioada fiscală 2020, sunt mai mici decât cele obținute și declarate pentru perioada fiscală 2019.

Achitarea subvenţiei se va efectua pentru dobânzile achitate până la data de 31 mai  2021 inclusiv. Programul de rambursare a TVA va constitui mărimea minimă dintre următoarele sume:

  • suma TVA spre deducere în perioada ulterioară, în ultima perioadă fiscală privind TVA;
  • suma achitată a impozitului pe venit, a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru perioada ianuarie-mai 2021 inclusiv.

Suma cumulativă a subvenţiei pe perioada Programului de rambursare a TVA nu va depăşi suma TVA destinată perioadei ulterioare, reflectată în declaraţia privind TVA pentru perioada fiscală decembrie 2020.

  • scutirea de impozitul pe venit, de contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorii şi de primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, precum și permiterea la deducere în scopuri fiscal a cheltuielilor suportate de angajatori aferente procesului de vaccinare a angajaților (normă aplicabilă pînă la 31 mai 2021 inclusiv).
  • prelungirea termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale în cazul în care conducătorul întreprinderii și/sau o altă persoană cu funcție de răspundere, se află în concediu medical în legătură cu tratamentul virusului SARS-CoV-2.

În situația respectivă dispoziția prevede că termenul modificat se va solicita în baza unei cereri depuse de către contribuabil către Serviciul Fiscal de Stat și nu va depăși:

  • data de 25 aprilie – pentru perioadele a cărui termenul de declarare și/sau achitare a survenit până la data emiterii prezentei dispoziții;
  • data de 25 a lunii următoare celei în care a survenit termenul de achitare și prezentare a dărilor de seamă fiscale corespunzătoare (norma este aplicabilă perioadelor fiscale a căror termen de prezentare a dărilor de seamă fiscale și achitare a obligației fiscale survine în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2021).

Amintim că, joi 8 aprilie, a fost publicată noua decizie a CSE după ce membrii Comisiei s-au întrunit în ședință. Astfel, CSE a stabilit că se permite aflarea în parcuri sau zone de agrement, a grupurilor nu mai mari de 3 persoane, cu excepția membrilor unei familii.

Totodată, CSE a precizat că vor fi aplicate regulile de traversare a frontierei de stat a Republicii Moldova, menționate în Hotărârea nr 51 a CNESP din 19 martie. Precizăm că în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență până pe 30 mai curent.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram