Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, spune că ar fi un atac la independența Băncii Naționale a Moldovei intervenția statului în rezervele valutare ale BNM, așa cum a sugerat liderul Partidului Socialiștilor Igor Dodon.
„Ar fi un atac la independenţa BNM, pentru că idei care sunt de fapt populiste, el nu ar aduce soluţii, ci chiar mai multe probleme sau repetarea problemelor din trecut. Pe de altă parte, este disponibilă finanţare care ar fi în R. Moldova, când vor fi îndeplinite de exemplu condiţiile pentru tranşa a doua din partea UE. A fost în trecut un efort pentru un nou program cu FMI, eu nu pot să vorbesc pentru această instituție, dar cred că și acolo a fost o perspectivă de progres care nu s-a realizat. Republica Moldova trebuie să se folosească de aceste surse standarde, care nu numai că nu aduc daună, dar pot fi cele care să ajute economia și oamenii”, a declarat Peter Michalko, la TVR Moldova.
Amintim că vineri, 2 aprilie, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a propus ca statul să ia un împrumut de la Banca Națională a Moldovei, pentru a ajuta cetățenii și agenții economici în perioada stării de urgență. Potrivit acestuia, o astfel de decizie poate fi luată de Comisia pentru Situații Excepționale.
La scurt timp după propunerea lui Dodon, Banca Națională a Moldovei a precizat că un astfel de împrumut este ilegal, adăugând că orice împrumut de la BNM ar duce la sărăcirea populației. „Pentru depășirea crizei economice, susținerea agenților economici și a populației în condițiile pandemiei, executivele din mai multe țări recurg la împrumuturi interne sau externe. Creditarea statului sau a businessului este asigurată de instituțiile financiare bancare și cele nebancare. În prezent, în sectorul bancar există suficiente lichidități”, preciza BNM.
Reprezentanții Expert-Grup spun că un eventual împrumut din partea BNM statului, în special în proporții mari, va crea presiuni inflaționiste, va deprecia moneda națională, va submina creșterea economică, va duce la reducerea locurilor de muncă și înrăutățirea condițiilor de trai a populației.