/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Aproape două milioane de lei salariul ridicat de către guvernatorul BNM. Ce avere declară Octavian Armașu

missing
12 aprilie 2021, ora 09:55

Aproape două milioane de lei. Este salariul ridicat de către guvernatorul BNM pe parcursul anului trecut. Din declarația de avere publicată de către Octavian Armașu, acesta ar avea o leafă lunară de aproape 160 de mii de lei. Familia funcționarului mai are în proprietate un apartament, o mașină, dar și 173 de terenuri.

În declarația sa de avere pentru anul 2020, care are 34 de pagini, Octavian Armașu indică venituri de peste 191 de mii de lei pentru activitatea la Banca Națională. Tot pe parcursul anului trecut, familia guvernatorului BNM a mai câștigat peste 120 de mii de euro din vânzarea a patru imobile. Din declarația sa de avere aflăm că Armașu este un adevărat moșier.

Acesta, împreună cu soția sa are în proprietate peste 170 de terenuri agricole, patru dintre ele cumpărate de la începutul anului 2020 și până în prezent. Din arenda lor, familia a câștigat 300 de mii de lei pe parcursul anului trecut. La capitolul imobile, Octavian Armașu indică un apartament cu o suprafață de peste 100 metri patrați estimat la peste două milioane de lei, dar și alte bunuri în valoare totală de peste 800 de mii de lei.

Aureliu Cincilei, care este soțul deputatei Ruxanda Glavan, a ridicat un salariu de aproape un milion 800 de mii de lei din activitatea sa, adică circa 150 de mii de lei lunar. Familia Cincilei a obținut aproape 400 de mii de lei din îndemnizații și are în proprietate două case de locuit, dar și două automobile. Unul dintre acestea a fost achiziționat anul trecut cu aproape un milion de lei.

Tot din declarația de avere aflăm că familia își păstrează economiile în șase conturi bancare, trei dintre ele fiind fonduri private de pensii. Soția viceguvernatorului, deputata Ruxanda Glavan, care a deținut anterior funcția de Ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, instituție responsabilă de pensionare nu vede nicio problemă și consideră că astfel se îngrijește de vârsta de pensionare.

Venituri ceva mai modeste au declarat ceilalți doi viceguvernatori ai BNM. De pildă, Vladimir Munteanu a beneficiat de un salariu de peste 130 de mii de lei lunar. Familia lui are în proprietate un apartament cu o suprafață de 112 metri patrați, dobândit în anul 2006 și estimat la peste 700 mii lei.

De asemenea, soții Munteanu au un automobil de model Porche Cayenne fabricat în 2006 și cumpărat opt ani mai târziu, mașină ce valorează 120 mii lei. Cea mai mare parte din economii, peste 270 de mii de dolari SUA, familia le păstează în instituții financiare din Statele Unite ale Americii.

Un salariu aproximativ egal cu cel al lui Vladimir Munteanu l-a obținut și viceguvernatorul Ion Sturzu. Acesta a indicat un venit de aproape un milion 529 de mii de lei din activitatea de la BNM. Familia funcționarului are în proprietate două apartamente în valoare totală de aproape un milion, în schimb nu deține nicio mașină. Sturzu mai declară 11 conturi bancare, șapte dintre ele fiind goale.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram