Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1034: Fals despre Transnistria și probleme la Nipru. „NATO ar nimici armata Rusiei, dar cu un preț uriaș”

/VIDEO/ Noi detalii privind răpirea lui Ceaus. Pavel Voicu susține că deține mai multe probe

missing
13 aprilie 2021, ora 16:24

Ministrul Afacerilor Interne în exercițiu, Pavel Voicu, declară că organele de urmărire penală, poliția și Procuratura au avansat mult în cercetarea cazului răpirii judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus, precizând că, la momentul actual, există mai multe probe. 

„Organele de urmărire penală, poliția în special și Procuratura, au avansat foarte mult în cercetarea cazului răpirii persoanei căutate Ceaus din Ucraina. Sunt probe, dar pe marginea concretă la ce urmează trebuie să se expună procurorul care este conducătorul urmăririi penale”, spune Pavel Voicu.

Voicu a mai adăugat că a participat astăzi la ședința Comisiei parlamentare care investighează cazul răpirii magistratului. „Tocmai am ieșit de la comisia parlamentară pe acest subiect, iar pentru membrii care au acces la lucrul secret le-am furnizat informația în competența care pot să le o furnizez”, a mai menționează ministrul de Interne.

Însă acesta nu a oferit mai multe detalii despre probele pe care le deține.

Amintim că judecătorul ucrainean Mikola Ceaus a fost răpit chiar în centrul Chișinăului pe data de 3 aprilie. Peste două zile, șefa statului a făcut un apel către toate instituțiile statului să întreprindă măsuri urgente pentru clarificarea situației.

Mai târziu, ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a venit cu mai multe detalii în acest sens, declarând că cei care l-au răpit ar fi cetățeni străini și că aceștia au reușit să traverseze frontiera Republicii Moldova cu Ucraina.

Ceaus s-a ascuns în Moldova ani la rând, pentru că în Ucraina este suspectat de corupție. El spera să obțină azil politic și să evite extrădarea, cerută insistent de Kiev.

Acest caz este investigat de o Comisie parlamentară. O hotărâre în acest sens a fost aprobată pe 9 aprilie curent de către Legislativ. Comisia formată din nouă deputați și condusă de Vasile Năstase, deputat al Platformei DA, are la dispoziție 60 de zile pentru a audia părțile implicate și pentru a veni cu un raport în fața deputaților.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.