Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1682: Atac la Kiev, explozie în România, ordin dezvăluit și trei ținte. Șeful NATO: „Putin va eșua”

/DOC/ Salarii de peste un milion de lei. Ce averi declară viceguvernatorii Băncii Naționale a Moldovei

banca-nationala-bnm-1
14 aprilie 2021, ora 17:44

Lunar cei trei viceguvernatori ai Băncii Naționale din Moldova ridică peste o sută de mii de lei. Totuși, cel mai mare salariu este ridicat de Aureliu Cincilei, care este soțul deputatei Ruxanda Glavan. Acesta în 2020, a avut un salariu de aproape un milion 800 de mii de lei din activitatea sa, adică circa 150 de mii de lei lunar.

Familia Cincilei a obținut aproape 400 de mii de lei din îndemnizații și are în proprietate două case de locuit, dar și două automobile. Unul dintre acestea a fost achiziționat anul trecut cu aproape un milion de lei – o Toyota LC-150.

Tot din declarația de avere aflăm că familia își păstrează economiile în șase conturi bancare, trei dintre ele fiind fonduri private de pensii. Soția viceguvernatorului, deputata Ruxanda Glavan, care a deținut anterior funcția de Ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, instituție responsabilă de pensionare nu vede nicio problemă și consideră că astfel se îngrijește de vârsta de pensionare.

Vladimir Munteanu este prim-viceguvernator al Băncii Naționale, iar anul trecut a ridicat un salariu de peste 1,5 milioane de lei, adică lunar de peste 132 de mii de lei. Soția acestuia a avut un salariu anual de puțin peste 70 de mii de lei. Bugetul familiei a fost completat de peste două mii de dolari și peste trei mii de lei obținuți sub formă de dobândă.

Familia Munteanu are un apartament de 112 metri pătrați cumpărat în 2006 cu 718 mii de lei și o mașină de model Porche Cayenne din 2014 cu o valoare de 120 mii de lei.

Familia prim-viceguvernatorul al Băncii Naționale deține și zece conturi bancare cu peste 167 mii de lei pe el, peste 21 mii de euro și peste 313 mii de dolari.

Un salariu aproximativ egal cu cel al lui Vladimir Munteanu l-a obținut și viceguvernatorul Ion Sturzu. Acesta a indicat un venit de aproape un milion 529 de mii de lei din activitatea de la BNM. Familia funcționarului are în proprietate două apartamente în valoare totală de aproape un milion, în schimb nu deține nicio mașină. Sturzu mai declară 11 conturi bancare, șapte dintre ele fiind goale.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/LIVE/ Speriați după explozia dronei: Despre așteptările oamenilor și reorganizarea raioanelor, la „Întreabă Ghețu”
/LIVE/ Speriați după explozia dronei: Despre așteptările oamenilor și reorganizarea raioanelor, la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente