Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Problema cetățenilor R. Moldova răpiți anul trecut la Camenca, discutată astăzi la Comisia Unificată de Control

cuc
15 aprilie 2021, ora 19:48

Comisia Unificată de Control s-a întrunit astăzi, 15 aprilie, în ședință, fiind discutate mai multe subiecte privind situația în Zona de Securitate, printre care și problema cetățenilor Republicii Moldova răpiți în toamna anului 2020 la Camenca de către structurile de forță ale Tiraspolului.

Potrivit informațiilor, delegația Republicii Moldova a cerut eliberarea necondiționată a acestora, precum și a insistat asupra restabilirii liberei circulații în Zona de Securitate prin eliminarea posturilor instalate ilegal în perioada pandemiei de COVID-19.

„La capitolul organizatoric Comisia a înlocuit trei observatori militari din partea Federației Ruse, ale căror deplasări de serviciu s-au încheiat. La fel, au fost confirmați în calitate de experți în cadrul Comisiei Unificate de Control reprezentanți din partea Republicii Moldova și ai regiunii transnistrene”, spun membrii CUC.

Totodată, reprezentanții comisiei au făcut mai multe precizări în legătură cu „acțiunile angajaților Inspectoratului de Poliție Bender în privința unui locuitor al satului Parcani, delegația Republicii Moldova a precizat că cetățeanul respectiv a fost reținut la 22 martie 2021 pe traseul Bender-Chișinău (în apropiere de satul Calfa raionul Anenii Noi), fiind bănuit de săvârșirea unui atac tâlhăresc în satul Chircăiești raionul Căușeni. Reținerea și urmărirea penală au fost efectuate de angajații Inspectoratului de Poliție Căușeni, cetățeanului vizat fiindu-i asigurate toate drepturile, iar rudele lui au avut posibilitatea să îl viziteze. Instanța de judecată se va pronunța asupra vinovăției acestuia”.

Amintim că patru cetățeni au fost răpiți de structurile transnistrene în toamna anului trecut. Primul caz a avut loc în pe 7 octombrie, când un ofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești a fost răpit din curtea casei, situată în orașul Camenca, regiunea transnistreană. Potrivit soției acestuia, polițistul a fost sechestrat de câteva persoane care aveau cagule pe cap, cu haine care aveau inscripția „MGB”, a așa-numitului minister al securității de la Tiraspol, după care a fost urcat într-un automobil și dus într-o direcție necunoscută.

Reprezentanții MAI și ai Guvernului au declarat că pe parcursul zilei de 7 octombrie a fost reținut și un alt locuitor din Camenca, fiind bănuit de așa-zisele structuri de la Tiraspol de acțiuni pretins ilegale.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente