Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

Maia Sandu: „Am solicitat sprijinul COVAX pentru negocierea cumpărării vaccinului direct de la producători”

Foto: Președinție
16 aprilie 2021, ora 09:15

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la un eveniment global online important, la invitația Alianței pentru Vaccinare (GAVI). E vorba de lansarea apelului investițional pentru suplinirea finanțării pentru platforma COVAX, inițiativă ce oferă donații importante de vaccin pentru 92 de state cu venituri reduse în cadrul pandemiei de Covid-19.

„Am cerut sprijinul comunității pentru extinderea ofertei platformei peste 20% din necesitățile naționale ale statelor beneficiare. Am solicitat totodată sprijinul pentru negocierea cumpărării vaccinului direct de la producători, cu participarea COVAX, printr-un mecanism de împărțire a costurilor care ne-ar garanta un preț avantajos”, a spus doamna Maia Sandu.

La eveniment au participat șefi de state și guverne, conducători ai companiilor farmaceutice și organizațiilor internaționale, manageri ai fundațiilor de caritate și lideri de opinie mondiali. Participanții s-au angajat să contribuie cu peste 2 miliarde de dolari suplimentari pentru sprijinirea activității COVAX, care salvează vieți în toată lumea.

„Moldova este prima țară din Europa care a primit donații de vaccin pe platforma COVAX, ceea ce ne-a permis să avansăm în vaccinarea medicilor și personalului din prima linie și să continuăm cu vaccinarea profesorilor, polițiștilor, persoanelor expuse riscurilor sporite și a vârstnicilor”, a menționat Președintele Maia Sandu.

Platforma COVAX a fost lansată anul trecut de Alianța pentru Vaccinare GAVI, Coaliția pentru Inovații în Pregătirea de Epidemii (CEPI), alături de Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF, și este finanțată prin contribuțiile a peste 60 de țări, fundații și donatori privați din toată lumea.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/VIDEO/ „Nu sunt cel mai puternic om din lume”: Lacrimi și nopți fără somn. Cum îl afectează războiul pe Zelenski
/VIDEO/ „Nu sunt cel mai puternic om din lume”: Lacrimi și nopți fără somn. Cum îl afectează războiul pe Zelenski
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - astăzi, ora 19:45, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - astăzi, ora 19:45, la Cutia Neagră PLUS!
Scandal într-un centru comercial: Trei vânzătoare ar fi bătut un bărbat pe care îl suspectau că le filmează
Scandal într-un centru comercial: Trei vânzătoare ar fi bătut un bărbat pe care îl suspectau că le filmează
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente