Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1394: Atac la Nistru, zi crucială și condițiile lui Zelenski. NATO critică planul lui Putin: „Nebunie”

/DOC/ Altă ședință de judecată în cazul lui Șor a fost întreruptă. Când va avea loc următoarea

missing
21 aprilie 2021, ora 13:10

Încă o ședință de judecată în cazul deputatului Ilan Șor a fost întreruptă și urmează să fie continuată mâine, 22 aprilie. Și ședința de judecată din data 16 aprilie curent a fost întreruptă.

„Ședința întreruptă, se anunță întrerupere până pe data de 22 aprilie în legătură cu expirarea timpului pentru petrecerea ședinței de judecată”, se arată pe pagina instanțe de judecată.

Anterior, avocații lui Ilan Șor au solicitat amânarea ședințelor pe perioada stării de urgență, însă instanța a respins această cerere.

Marți, 13 aprilie, avocații liderului Partidului „Șor”, Ilan Șor, au chemat polițiștii la Curtea de Apel Cahul, acolo unde urma să se desfășoare o nouă ședință în cazul deputatului fugar. În consecință, ședința a fost amânată.

Amintim că Ilan Șor a fost condamnat în iunie 2017 la şapte ani și șase luni de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari în dosarele creditelor neperformante acordate în 2014 de Banca de Economii.

Procurorii au cerut anterior o pedeapsă de 19 ani de privare de libertate pentru controversatul businessman.

Dosarul lui Ilan Șor se află pe rol la Curtea de Apel Cahul din septembrie 2018. Mai mulți judecători de la Curtea de Apel Chișinău au invocat anterior diferite motive pentru a se abține de la examinarea dosarului. De atunci au fost amânate zeci de ședință de judecată. Ulterior, ședințele de judecată în cazul lui Șor au fost amânate pe bandă rulantă.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.