Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1395: Atac nou la Nistru, presiunea lui Trump și amenințarea lui Putin. „Acordul va fi slab sau nu va fi”

/FOTO/ A încercat să intre în R. Moldova cu 50 de mii de cartușe fără acte legale. Un moldovean, documentat la frontiera română

missing
21 aprilie 2021, ora 15:05

Poliţiştii de frontieră din cadrul punctului de trecere a Frontierei Albița au declanșat o anchetă în cazul unui bărbat cu dublă cetățenie – moldovenească și română – care intenționa să aducă în Republica Moldova de 49.900 de cartușe letale, pentru care nu avea documente legale.

Potrivit Poliției de Frontieră Române, în seara de 15 aprilie, un bărbat în vârstă de 43 de ani originar din Republica Moldova s-a prezentat la punctul de trecere a Frontierei Albiţa pentru efectuarea formalităţilor de control în vederea ieșirii din ţară.

Interogat de polițiștii de frontieră, bărbatul, aflat la volanul unui autovehicul înmatriculat în România, a declarat că transportă cartuşe letale pentru firma pe care o deţine în Republica Moldova.

„Cu ocazia controlului de frontieră, deoarece bărbatul nu a putut prezenta aviz de tranzit eliberat de către structurile Poliţiei de Frontieră, poliţistul de frontieră a solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului, în urma căruia s-a constatat că bărbatul transporta un număr de 49.900 de cartușe letale, calibrul 9 mm”, a precizat Irina Mirică, purtător al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

În cadrul cercetărilor, moldoveanul a declarat că transportă muniția din Cehia, iar destinația finală este Republica Moldova. Acesta susține că nu știa că pentru transportul în cauză are nevoie de aviz din partea Poliției de Frontieră. Întreaga cantitate de muniție a fost ridicată în vederea continuării și definitivării cercetărilor.

Polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, respectiv contrabandă calificată. Potrivit legii, tranzitul armelor, pieselor și munițiilor pe teritoriul României se efectuează în baza avizului de tranzit eliberat de către structurile teritoriale ale Poliției de Frontieră Române.

Pentru obținerea avizului de tranzit, persoanele fizice sau persoanele juridice autorizate trebuie să prezinte documente din care să rezulte că accesul pe teritoriul statului de destinație este permis.

Sursa: politiadefrontiera.ro

Sursa: politiadefrontiera.ro

Sursa: politiadefrontiera.ro

Sursa: politiadefrontiera.ro

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.