Deși de la catastrofa nucleară de la Cernobîl s-au scurs 35 de ani, amintirile despre acele clipe de groază încă îi mai bântuie pe oamenii, care au fost scoși din case ori de la locurile de muncă și, fără să știe încotro merg, au fost duși să lichideze consecințele avariei. Astăzi, cu ocazia tristei aniversări, cei care au supraviețuit au venit să depună jerbe de flori la Complexul Memorial Eroii Cernobîlului. Unii dintre ei și-au întâlnit camarazii de suferință și au depănat amintiri despre întâmplările din zona radioactivă. Aceștia spun că trăirile de acolo nu se vor șterge niciodată, deoarece majoritatea s-a ales cu sechele pentru toată viața.
La Memorialul Victimelor Cernobîlului mai mulți oameni au depus flori și și-au amintit de ziua în care au fost trimiși în zona radioactivă, fără să aibă nici cea mai vagă idee despre faptul că această zi le va marca tot restul vieții. Acest bărbat povestește că avea doar 18 ani, atunci când a ajuns la Cernobîl. Era total nedumerit și habar nu avea, unde și de ce a fost adus.
„Am fost la zona de 10 km. Am fost în zona de 30 de km, am participat și la una, și la alta. Noi am fost primii în linie chiar în primile zile. – Cum decurgea o zi în Cernobîl? – Dacă cinstit, noi nu înțelegeam ce înseamna asta. Abia după
al doilea an, vedeam că merele sunt de un kg, căpușunele în doua minute strângi o căldare. Nu înțelegeam, iepurii mergeau fără păr”.
Acest bărbat spune că era colonel și a fost trimis la datorie. Timp de doi ani, s-a aflat în zona radioactivă.
„Tot ce s-a petrecut acolo este ieșit din comun. Nimeni nu știa ce să facă, funcțiile erau funcții, dar ce trebuia de făcut acolo era foarte, foarte greu de înțeles. O zi îți părea o săptămână, deoarece totul era complicat. Din minut în minut radiația era mai mare și mai mare și nu știam cum să procedăm”.
Iar această femeie spune că a fost anunțată că va merge într-o deplasare de serviciu, în calitate de bucătar. Radiația de acolo i-a provocat probleme de sănătate. A suportat deja două intervenții chirurgicale, din cauza cancerului.
„Chiar acolo, pe loc, mi-a stat rău. Mă zgâria în gât și ei spuneau că trebuie să mă scoată din zonă, dar nu era transport. Așa și nu m-am dus de acolo, am rămas pe loc până la urmă. După ce m-am întors înapoi și ieșeam la lucru, am început să-mi pierd cunoștința, dar nu știam care este cauza”.
La ceremonia comemorativă de astăzi au venit și deputați din Parlament, ministrul interimar al Afacerilor Interne și ministrul interimar al Apărării. Aceștia, alături de participanții la lichidarea consecințelor catastrofei
nucleare, au depus flori la Memorialul Victimelor Cernobîlului.
În data 26 aprilie 1986, reactorul numărul 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl a explodat. În urma deflagraţiei, 30 de oameni au murit pe loc. Totodată, s-au înregistrat emisii radioactive echivalente cu puterea a cel puţin 200 de bombe atomice de la Hiroshima. În decurs de patru ani, pentru a stinge incendiul şi a decontamina zona, acolo au fost trimişi peste 600 de mii de muncitori, printre care şi 3500 de cetăţeni moldoveni, numiţi lichidatori, care au fost expuşi radiaţiilor. Pentru a limita răspândirea prafului radioactiv, rezultat în urma accidentului nuclear, Ucraina a inaugurat, în 2019, un nou sarcofag. Structura, care este considerată cea mai masivă din lume, are lungimea de 257 de metri, greutatea de 36 de mii de tone, a costat 2,2 miliarde de euro și s-a construit timp de nouă ani.




































