Îi pare rău că s-a născut în Republica Moldova, țara în care, timp de jumătate de secol, a fost profesor la mai multe discipline pentru mii de copii. Este sentimentul de supărare pe care îl trăiește, de ani buni, Teodor Timofei, un intelectual în etate, pe care bătrânețea l-a prins singur, într-o cameră de cămin a unei universități din Chișinău. Unica odaie de care dispune îi este și dormitor, și bucătărie, și baie… Și-ar dori un trai mai bun, dar, din cauza vârstei și a sănătății precare, nu mai poate face nimic. A devenit și mai neputincios după moartea celor doi copii, drame peste care a trecut doar refugiindu-se în lectură. Le dedică poezii pline de durere. A scris și o carte. Ar vrea să mai scoată una, dar pensia este atât de mică încât i-ar trebui ani la rând să o adune pentru a strânge banii necesari.
Sărăcia îl înconjoară pe Teodor Timofei din toate colțurile odăii sale înguste. După ce ne-a deschis ușa, fostul profesor a revenit la locul în care-și petrece practic tot timpul. Pe o canapea mică, în fața unei mese vechi, care-i servește ca birou, pensionarul scrie ori de câte ori îl chinuie dorul. Dorul după viața mai bună, când era tânăr și în puteri și când avea un suflet drag alături.
Teodor Timofei, PENSIONAR:„Eu pedagog am muncit 50 de ani și nu am trei mii pensia. 50 de ani. Asta nu se apreciază. 13,00-13,015 Eu am predat limba și literatura, bazele dreptului, istoria și filosofia.”
Odaia strâmtă îi este și dormitor, și baie, și bucătărie… Și asta chiar dacă are doar câțiva metri pătrați.
Teodor Timofei, PENSIONAR: „Am borcane, dar de mâncare nu am nimic că nu am ce pune. Arată două canale. M-am adresat, dar aici nu este antena.”
Aflat de mai mulți ani la pensie, fostul profesor încă mai păstrează cu grijă costumele și cravatele, pe care, atunci când era tânăr, le purta mândru în fața elevilor.
Teodor Timofei, PENSIONAR: „Îmi plăcea la cravată, costum. Aș vrea un dulap mic măcar că nu am unde să le pun. Că mai mult loc aici nici nu am.”
Putea fi și mai rău decât atât. Putea să fie un om al străzii, dacă nu era un fost coleg de-al său de facultate, căruia i s-a făcut milă de el și i-a întins o mână de ajutor în cel mai complicat moment din viață.
Teodor Timofei, PENSIONAR: „Când a auzit de situația mea că fata am pierdut, băiatul am pierdut…mă cheamă și iacă mi-a dat odăița asta. Nu aveam unde trăi.”
Primul a decedat fiul său, care a fost găsit mort pe o stradă din capitală, acum doi ani.
Teodor Timofei, PENSIONAR: „Omorât și aruncat”
Iar fiica sa, care suferea de cancer, i-a murit în brațe pe patul de spital.
Teodor Timofei, PENSIONAR: „Fiica e născută duminica. S-a dus tot duminică. La aceeași oră. La oncologic.”
Încurajat de medici, Teodor Timofei a încercat să-i prelungească zilele. Pentru asta, spune că a vândut chiar și apartamentul, dar toate eforturile s-au dovedit zadarnice.
Teodor Timofei, PENSIONAR: „Mi-a aduci 150 de mii, facem operație și fata e vie. M-am gândit și am vândut apartamentul. I-a făcut operație peste două săptămâni nu e. Cum să mă uit eu în acest caz la medici? Am rămas pe drumuri.”
Rămas fără ambii copii, fostul profesor s-a regăsit scriind versuri. Pe unele, chiar în fața mormintelor.
Teodor Timofei, PENSIONAR: „Eu mă duceam la mormânt și în fiecare duminică scriam câte o strofă și 22 de ani, iată are 1154 de catrene”.
Teodor Timofei, PENSIONAR: „Vreau cu ei alături, când a fi eu știu. Știi, Natalia odată am visat fiica: tăticule ai spus că vii cu mine, de ce nu vii la noi? Mă scol…așa de tare eram atins, m-am trezit și am început a plânge, nu puteam să mă liniștesc.”
Ar vrea să mai scoată de sub tipar încă o carte, în memoria fiului.
Teodor Timofei, PENSIONAR: „E scris tot, dar trebuie să o public, dar bani nu am. La pedagogi pensia nu încape în buzunar și nu o pot publica. Fiecare poezie e aparte. Acum ca să publici trebuie bani… Iată o cartea dedicată fiicei. Pentru cartea asta, 50 de exemplare, am plătit 7000 de lei.”
În această țară, bătrânii nu contează, nu există milă și respect, spune fostul profesor.
Teodor Timofei, PENSIONAR: „Eu nu văd nici unul la noi unul cu minte clară, normal ca să facă ceva. Fiecare se gândește numai la dânsul.”
O dovadă în plus i-a fost trista experiență de acum o lună, atunci când s-a pornit la pretură pentru a face rost de un act ca să poată primi o indemnizație.
Teodor Timofei, PENSIONAR: „Mă duc la pretura și doamna ceea s-a uitat parcă tot normal. Trebuia un certificat, da eu îi spun: doamnă, eu nu pot merge, îi spun din copilărie nu pot merge. Pe mine nu mă interesează asta. Du-te mata și adă documentul. Și nu mai ies și pe scări, eram în costele. Și când m-am lunecat… am vrut să-mi apăr piciorul și m-am lovit. Mi-a făcut ghips moale”.
Și iată așa, la cei 76 de ani, trecut prin boli și suferință, fostul profesor a ajuns la, probabil, cea mai cruntă concluzie din viața unui om.
Teodor Timofei, PENSIONAR: „Păcat că m-am născut în așa țara…”
***
Doritorii de a se implica și de a dona, o pot face pe platforma sprijina.md, Paypal , Facebook.
Patreon.com/tv8moldova – toate donațiile noilor patroni ai tv8 din luna aprilie vor fi redirecționate către fondul campaniei „Bătrânii noștri”.
Pentru a evita escrocheriile sau strângerile ilegale de fonduri pentru eroii campaniei „Bătrânii noștri”, TV8 anunță că „LAOLALTA” este singura asociație abilitată să colecteze donațiile.
Vă mulțumim pentru generozitate!
