Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1704: Crimeea a ajuns în beznă totală. Trump amenință cu taxe de 200%

/DOC/ Ilan Șor a trimis scrisori la PG și BNM privind demararea discuțiilor pentru reîntoarcerea banilor din frauda bancară

sor-42
30 aprilie 2021, ora 12:43

Ilan Șor anunță că a trimis la Procuratură, Banca Națională a Moldovei și Ministerul Finanțelor scrisori cu privire la intenția sa de a întoarce în bugetul statului banii care i se impută în proces. Șor, care este fugit din țară, iar locul aflării sale nu se cunoaște, susține că a solicitat desemnarea reprezentanților de la fiecare instituție în parte, pentru a demara discuțiile privind reîntoarcerea banilor. Totul în schimbul anulării mandatului său de arestare. 

„Așa cum am anunțat, avocații mei au transmis demersurile Procuraturii Generale, Băncii Naționale și Ministerului Finanțelor în care noi propunem soluția de recuperare a prejudiciilor din așa-zisa fraudă bancară. Urmează ca instituțiile respective să-și desemneze reprezentanții pentru a iniția discuțiile. I-am convins pe acționarii băncilor să achite prejudiciul care li se impută, după care ei își vor recupera banii de la beneficiarii reali ai fraudei. Urmează să vedem dacă autoritățile statului vor cu adevărat să returneze banii, așa cum promit și așa cum așteaptă cetățenii, sau vor continua show-ul cu care ne-au obișnuit în toți acești șapte ani”, a scris Ilan Șor pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Șor, acest lucru va fi un test de sinceritate pentru autorități, dar și pentru întreaga clasă politică.

„Eu sunt gata să ofer soluția pentru a acoperi prejudiciul pe care nu eu l-am creat, ci este vorba despre prejudiciul care mi se incriminează. Dacă vor, iată soluția. În trei zile rezolvăm problema. Dacă au strigat până acum că vor să returneze banii, în sfârșit au această posibilitate. Timp de șapte ani nu au recuperat un leu, chiar dacă au strigat că știu cine e vinovatul. N-au găsit nimic. De fapt, mai exact, nu au vrut să găsească. Ei au primit o propunere oficială de răscumpărare a portofoliului de credite. Nu văd niciun argument de ce nu ar face-o. Este un test al sincerității pentru autorități și pentru întreaga clasă politică”, a spus Șor.

Potrivit unui comunicat de presă al Partidului Șor, politicianul este gata să participe fizic la ședințele de judecată doar dacă îi va fi anulată măsura de arest preventiv, pe care el o consideră ilegală.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente