/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

Dodon, convins că PSRM va obține cel puțin tot atâtea mandate de deputat cât în precedentul Legislativ

missing
30 aprilie 2021, ora 10:08

Partidul Socialiștilor din Moldova este gata pentru alegerile parlamentare anticipate din data de 11 iulie. O spune liderul socialiștilor, Igor Dodon, care se declară convins că în urma scrutinului, formațiunea pe care o conduce va reuși să obțină cel puțin tot atâtea mandate cât a avut în precedentul Legislativ, dizolvat din data de 28 aprilie, mai exact 37.

„Rămân ferm pe poziția că socialiștii vor obține nu mai puțin decât numărul de mandate pe care îl au acum. Eu cred că acesta este rezultatul minim care va fi luat de socialiști”, a spus Dodon în cadrul vlogului său săptămânal.

Totodată, socialistul susține că în viitorul Parlament ar putea intra cel mult trei partide.

„Preferințele cetățenilor se împart în două mari direcții: socialiștii – Igor Dodon și PAS – Maia Sandu! Eu nu exclud că după anticipate în Parlament să acceadă două sau trei partide, iar restul să rămână în afară și în acest caz numărul mandatelor socialiștilor va trece probabil peste 40”, a mai spus Igor Dodon.

Fostul președinte al țării și-a reiterat poziția că scrutinul planificat pentru 11 iulie ar fi trebuit să aibă loc la toamnă. Potrivit lui Dodon, în prezent, bani în fndul de rezervă nu sunt.

„Noi nu ne implicăm în ceea ce ține de cum vor fi alocate aceste surse. În fondul de rezervă tot nu sunt acești bani. Ar fi fost mai bine ca Parlamentul să nu fi fost dizolvat, pentru ca să modifice legea bugetului. Doamna Sandu a semnat decretul deja, gata Parlamentul nu poate aproba legi. De aceea, de unde bani, se va întruni Guvernul și va lua o decizie în acest sens”, a menționat liderul PSRM.

Igor Dodon a învinuit-o din nou pe Maia Sandu
Da, avem alegeri! Noi suntem pregătiți, toate staff-urile sunt create, electoratul este gata să ne susțină. Nimeni nu se teme de anticipate! Noi doar am propus să luăm în calcul riscurile pentru sănătatea cetățenilor, iar Maia Sandu a decis că acest lucru contează mai puțin.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram