Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

/GRAFICE/ Numărul contravențiilor, în creștere. Câte abateri de la lege au fost semnalate și câte amenzi au fost împărțite în 2020

Foto simbol
03 mai 2021, ora 13:47

În anul 2020 au fost constatate 407,9 mii de contravenţii sau cu 37,8 mii mai mult comparativ cu anul precedent, arată datele Biroului Național de Statistică. Din numărul total al deciziilor luate asupra cauzelor contravenționale, în majoritatea cazurilor, peste 96 %, au fost adoptate decizii de aplicare a sancțiunii contravenționale. În 7,2 mii de cazuri au fost luate decizii de a transmite organelor de cercetare prealabilă (penală), dat fiind faptul că în acţiunile contravenţiilor se conţinea indiciul infracţiunii, iar în 8,2 mii de cazuri procesul contravențional a fost încetat din alte motive.

Pe parcursul anului 2020 în rezultatul examinării contravenţiilor au fost aplicate 1,9 mii avertismente, 387,6 mii amenzi (cu 10,8% mai mult comparativ cu anul precedent) şi 2,0 mii sancțiuni aplicate privind munca neremunerată în folosul comunității.

Cele mai multe contravenții sunt constatate de către Ministerul Afacerilor Interne – 91,4%. Din totalul deciziilor de aplicare a sancțiunilor contravenționale, 89,8% au fost adoptate de către organele Ministerului Afacerilor Interne, 2,7% – autoritățile administrative din subordinea Ministerului Finanțelor, 2,0% – judecătoriile raionale şi municipale, 1,2% – Serviciul Vamal, 1,1% – Inspectoratul pentru Protecția Mediului, 3,2% – de către alte organe.

Cele mai multe contravenții pentru care au fost adoptate decizii de aplicare a sancțiunii contravenționale –  din domeniul circulației rutiere

Pe categorii de contravenții, aproape fiecare a doua decizie de aplicare a sancțiunii contravenționale se referă la încălcările în domeniul circulaţiei rutiere (58,4%), fiind în creștere cu 3,3% față de anul 2019. Deciziile de aplicare a sancțiunilor pentru contravenţiile ce atentează la ordinea publică şi securitatea publică au constituit 12,1%, acestea majorându-se cu 37,6% comparativ cu anul precedent. În topul deciziilor de aplicare a pedepsei, au urmat apoi cele adoptate pentru contravenţiile ce atentează la sănătatea populaţiei, persoanei, la starea sanitar-epidemiologică (9,0%), contravențiile ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare (6,2%) și cele ce atentează la drepturile politice, de muncă şi alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice (5,7%).

Amenda – principala sancțiune aplicată în cazul contravențiilor din domeniul circulației rutiere

În total, pe parcursul anului 2020, au fost constatate 235,9 mii de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere sau cu 1,7% mai mult comparativ cu anul precedent. În cazul acestora au fost adoptate 228,8 mii de decizii de aplicare a sancțiunii. În majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (226,8 mii amenzi) și circa 1,6 mii de avertismente. De asemenea, au fost înregistrate 324 de cazuri de privare de anumite drepturi și 338 de cazuri în care a fost aplicată munca neremunerată în folosul comunității.

Depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum – una dintre cele mai frecvente încălcări contravenționale din domeniul circulației rutiere

De cele mai dese ori au fost aplicate amenzi pentru depășirea vitezei de circulație – 98,1 mii amenzi (43,3% din total amenzi în domeniul circulației rutiere), înregistrându-se, astfel, o scădere cu 22,6% față de anul 2019. Pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră și de acordare a priorității de trecere au fost aplicate amenzi în proporție de 13,8% (cu 18,6% mai mult față de anul 2019), iar pentru încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor au fost aplicate 11,6% amenzi din totalul amenzilor în domeniul circulației rutiere.

Cele mai multe sancțiuni cu privare de anumite drepturi, au fost aplicate pentru conducerea vehiculului sub influența alcoolului ori în stare de ebrietate produsă de alcool, predarea conducerii lui către o persoană care se află sub influenţa alcoolului ori în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe – 178 sancțiuni. Pentru această încălcare s-au aplicat și cele mai multe sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunității – 213 cazuri.

Contravenţiile constatate ce atentează la ordinea şi securitatea publică au constituit 48,8 mii cazuri (cu 39,8% mai mult comparativ cu anul precedent). În urma examinării, circa 47,5 mii decizii de aplicare a sancțiunii au fost adoptate. Și pentru aceste încălcări în majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (47,4 mii amenzi), fiind înregistrate și 28 cazuri de muncă neremunerată în folosul comunității, 13 cazuri de confiscare, 12 cazuri de privare de anumite drepturi.

Cele mai frecvente încălcări din această categorie de contravenții au fost actele de huliganism nu prea grav. Amenzile privind huliganismul nu prea grav au constituit 50,9% în totalul amenzilor aplicate pentru această categorie de contravenții, după care au urmat cele aplicate pentru tulburarea liniştii (18,5%), consumul de băuturi alcoolice în locuri publice şi apariţia în stare de ebrietate în astfel de locuri (17,4%), încălcarea termenului de înregistrare a armelor letale şi neletale sau de vizare a permisului de armă sau a permisului de deţinere a armelor (9,1%) și încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională (2,3%) etc.

Contravenţiile constatate ce atentează la sănătatea populației, persoanei, la starea sanitar-epidemiologică au constituit 36,8 mii cazuri în anul 2020 (de 3,7 ori mai mult comparativ cu anul precedent). În rezultatul examinării contravențiilor, au fost adoptate 35,2 mii decizii de aplicare a sancțiunii. Pe lângă amendă (34,1 mii amenzi) au fost aplicate și 1154 sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunității, 34 cazuri de arest contravențional și 16 avertismente.

În această categorie au predominat amenzile pentru încălcările cu privire la nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (74,7% din total amenzi aplicate pentru această categorie), vătămarea integrității corporale (12,9%) și încălcarea legislaţiei privind controlul asupra plasării pe piață și consumul produselor din tutun (6,2%). Pentru contravențiile constatate ce țin de violența în familie au fost aplicate 45 de amenzi, 942 sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunității și 30 cazuri de arest contravențional.

În cazul contravenţiilor ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare au fost constatate 24,6 mii contravenții (cu 35,9% mai puțin comparativ cu anul precedent). Ulterior, au fost adoptate 24,2 mii decizii de aplicare a sancțiunii. Principala sancțiune pentru această categorie de contravenții a fost amenda (24,2 mii amenzi), concomitent pentru 375 contravenții a fost aplicată ridicarea contraechivalentă a obiectului, iar în cazul a 178 a fost aplicată confiscarea.

În această categorie au predominat încălcările cu privire la desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător, fiind aplicate amenzi în circa 5,9 mii cazuri (24,4% din total amenzi aplicate pentru această categorie). Amenzile privind încălcarea modului de prezentare de către contribuabili a dării de seamă fiscale și de achitare a obligațiilor, precum și a informației aferente raporturilor de muncă pentru stabilirea drepturilor sociale și medicale au constituit 23,0% în totalul amenzilor aplicate pentru această categorie de contravenții, după care a urmat încălcarea regulilor vamale – 20,0% și încălcarea regulilor de exploatare a mașinilor de casă și control – 10,5%. Amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor privind vinieta au constituit 9,3% în structura amenzilor, iar pentru încălcarea regulilor de comerț – 3,6% din amenzi.

Contravenţiile ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice au constituit 24,2 mii cazuri (cu 29,8% mai puțin comparativ cu anul precedent) . În rezultatul examinării, circa 22,4 mii decizii de aplicare a pedepsei au fost adoptate.

În structura amenzilor aplicate predomină amenzile aplicate pentru injurie (vorbe sau fapte care lezează onoarea și demnitatea persoanei) – 91,0%, iar amenzile pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, educare și instruire a copilului au constituit – 6,3%. Pe lângă amenda aplicată, ca și sancțiuni preponderente, au fost aplicate 196 avertismente și 156 sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Gradul de încasare a amenzilor aplicate la nivel de țară pentru contravențiile constatate este de 34 la sută

În anul 2020, suma amenzilor aplicate a constituit 386,3 milioane lei (cu 17,6% mai mult faţă de anul precedent). Din suma totală a amenzilor aplicate au fost încasate 133,2 milioane lei sau circa 34,5%.

Amenzile din domeniul agricol și sanitar-veterinar au un nivel mai mare de încasare

Nivelul de încasare a amenzilor aplicate diferă în funcție de categoria de contravenţii. Astfel, cea mai mare rată de încasare a amenzilor aplicate a fost înregistrată pentru contravențiile din domeniul agricol și sanitar-veterinar – 49,8%, pentru contravențiile din domeniul protecției mediului – 45,3%, pentru cele ce atentează la regimul de transporturi – 44,0% și cele din domeniul circulaţiei rutiere – 43,0%. Cea mai mică rată de încasare s-a atestat în cazul contravențiilor care atentează la drepturile reale –17,8% și cele care afectează activitatea autorităților publice – 18,1%.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente