/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

/VIDEO. DOC/ Solicită din nou audierea Consiliului Concurenței și ANRE. Slusari: Comisia Economie trebuie să se convoace de urgență

missing
04 mai 2021, ora 10:30

Platforma DA cere convocarea urgentă a ședinței Comisiei Economie, Buget și Finanțe pentru audierea ANRE și a Consiliului Concurenței în vederea stabilizării situației pe piața petrolieră. Astfel, deputatul a făcut un demers către președintele Comisiei Economie, Buget și Finanțe în vederea convocării neîntârziate a ședinței comisiei pentru organizarea audierilor. 

Liderul fracțiunii parlamentare a Platformei DA, Alexandr Slusari, spune că pe fundalul haosului guvernamental companiile petroliere depășesc orice linie roșie.

„Chiar dacă există un raport al Consiliului Concurenței despre acțiuni multiple concertate ale acestor companii, petroliștii recurg din nou la acorduri de cartel, fiind încrezuți că nici de data aceasta nu vor fi sancționați. A avut loc a șasea majorare a prețurilor la carburanți în ultimele 4 luni. Din nou absolut nejustificată în contextul cotațiilor internaționale la țiței. Încă o lovitură sensibilă pentru economia țării, în special pentru agricultură”, a menționat Slusari.

Deputatul califică acțiunile petroliștilor drept o sfidare crasă a bunului simț în ideea majorării veniturilor acestora în ajunul modificării metodologiei de calculare a prețului minim la produsele petroliere.

De asemenea Alexandr Slusari amintește că cetățenii au tot dreptul să iasă la proteste în asemenea cazuri și îi îndeamnă să o facă.

Amintim că săptămâna trecută, o rețea de benzinării din țară au afișat prețuri mai mari la benzină. Astfel, conform prețurilor afișate de companie, șoferii trebuie să achite 20 de lei pentru un litru de benzină A95, iar 20,80 de lei pentru un litru de benzină A98.

Scumpirile în lanț ale carburanților au început la mijlocul lunii decembrie și nu au mai încetat. Prima dată, prețurile au crescut, în medie, cu 60 de bani. La mijlocul lunii ianuarie au fost anunțate prețuri și mai mari, iar ultima scumpire a carburanților a avut loc pe 12 martie. Prin urmare aceasta este a șaptea oară când petroliștii modifică prețurile la panou.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram