/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

/DOC/ O consilieră PSRM în CMC, somată să aducă scuze publice după ce i-a numit pe romi țigani. Grigorieva: „Vă rog să nu mă deranjați”

missing
07 mai 2021, ora 18:38

Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurării Egalității îi recomandă Silviei Grigorieva, consilieră PSRM în Consiliul Municipal Chișinău (CMC) să își ceară scuze publice, după ce într-o postare pe Facebook le-a zis romilor țigani. Denunțul în adresa Consiliului pe faptul instigării la ură pe criteriu de origine etnică a fost depus de activistul Sergiu Bejenari, cel care a publicat și decizia instituției. Contactată de tv8.md, Grigorieva s-a arătat deranjată că am telefonat-o și a evitat să ofere o reacție. 

„Silvia Grigorieva, consiliera municipală PSRM, instigă la discriminare pe criteriu de origine etnică pe rețelele de socializare. Ea îi lua apărarea colegului său de partid, primarul Ion Ceban, într-o postare pe Facebook și și-a permis să utilizeze limbaj instigator la ură și discriminare, utilizând cuvinte jignitoare cu referire la cetățenii de etnie romă. Consiliera este plătită cu 3 300 de lei pentru că stă pe scaun la ședințele CMC și strigă din sală diverse replici murdare, iar pe online în general nu se controlează”, susține Bejenari.

Mai exact, într-un comentariu pe Facebook, Grigorieva ar fi folosit cuvântul „țigan” în adresa persoanelor de etnie romă. În context, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurării Egalității îi recomandă acesteia să aducă scuze publice pentru exprimările instigatoare la discriminare.

Consiliul pentru egalitate îi recomandă Silviei Grigorieva să aducă scuze publice pentru exprimările instigatoare la discriminare pe criteriul de origine etnică. Scuzele publice vor fi diseminate prin intermediul rețelei de socializare prin care au fost diseminate exprimările instigatoare la discriminare. Mie personal îmi este rușine pentru că avem astfel de funcționari publici, care își permit să vorbească în așa hal. Multă vorbă n-am să zic. Vă las pe voi să citiți, să analizați un pic și să-mi spuneți cum vă simțiți știind că din impozitele voastre sunt plătiți astfel de aleși ai poporului”, scrie Bejenari pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Facebook/ Sergiu Bejenari

Funcționara urmează să anunțe Consiliul în termen de zece zile din momentul recepționării deciziei Consiliului și să informeze despre măsurile întreprinse. Reporterul tv.8.md a contactat-o pe Silvia Grigorieva pentru o reacție în acest sens, însă funcționara a refuzat categoric să vorbească cu noi. Mai mult de atât, aceasta s-a arătat deranjată că, fiind funcționară publică, a fost sunată de jurnaliști.

„Domnișoară, eu nu dau nici un fel de răspuns, niciun fel de comentarii și niciun fel de interviu la telefon. Vă rog să nu mă deranjați, eu nu știu de unde ați luat telefonul (n. r. numărul de telefon) pentru că eu nu dau la nimeni telefonul și nici dvs. nu v-am dat telefonul și nu v-am rugat să mă sunați. La revedere!”, a declarat funcționara. Decizia Consiliului pentru Egalitate poate fi contestată în instanța de judecată  în decurs de 30 de zile de la data comunicării.

Sursa: Facebook/ Sergiu Bejenari

Sursa: Facebook/ Sergiu Bejenari

Sursa: Facebook/ Sergiu Bejenari

Sursa: Facebook/ Sergiu Bejenari

Sursa: Facebook/ Sergiu Bejenari

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram