După ce reprezentanții Procuraturii Generale (PG) au anunțat că nu au recepționat niciun autodenunț de la fostul lider PD, Vladimir Plahotniuc, și consilierul acestuia, Serghei Iaralov, în cazul înregistrărilor video în care liderul PSRM, Igor Dodon, primește o pungă, în care se prezumă că ar fi fost bani, deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Iurie Reniță publică secvențe din procesele verbale ale celor doi, depuse la Procuratura Anticorupție (PA). Potrivit acestuia, declarațiile ar fi fost făcute în iunie 2019.
Contactat de tv8.md, Reniță a declarat că procurorul general, Alexandr Stoinoglo în declarațiile sale ar fi influențat de politic, iar fragmentele din procesul verbal sunt contrare reacției PG. Parlamentarul s-a arătat nemulțumit de atitudinea procurorului general și susține că instituția trebuie să ia act de cele declarate de către deputatul Cebotari în platoul TV8.
„Deoarece Procuratura Generală (PG) în frunte cu șeful ei, Alexandru Stoianoglo, nu se poate debarasa, nici în ruptul capului, să facă comentarii politice sau să interpreteze politic declarațiile deputaților și a unor actori politici (rog să vedeți Comunicatul de Presă al PG), aș vrea să reamintesc conducerii PG că nicio lege a Republicii Moldova nu abilitează această instituție a statului nostru cu dreptul legal de a face declarații și comentarii politice. Numai cât face această declarație politică din Comunicatul de Presă al PG: „Amintim că justiția nu se face pe Facebook sau în studiouri televizate, înțelegând pe deplin importanța proceselor electorale și tendința actorilor politici spre o vizibilitate mai mare, procuratura îndeamnă concurenții electorali să încerce să iasă în evidență prin alte metode decât de a face din procuratură un subiect de polemici și să-și construiască campaniile pe subiecte care țin direct de sfera competenței lor”. Care-i treaba PG cum și prin ce metode legale deputații și politicienii își exprimă un punct sau altul de vedere sau iau atitudine vis-a-vis de faptele de corupție? Ar trebui să cerem aprobarea prealabilă a PG ca să postăm pe Facebook sau pentru discursurile noastre în spațiul public?”, se întreabă Reniță.
Totodată, acesta susține că în acest mod, Procuratura încearcă să își mascheze defapt „neputința și nedorința” de a acționa în dosarul „kuliokul”. Mai mult de atât, Reniță explică că PG ar trebui să funcționeze exclusiv în baza legii, și nicidecum după indicațiile politicului. În context, alesul poporului a publicat pe pagina sa de Facebook fragmente din declarațiile fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc, și al consilierului acestuia, Serghei Iaralov, prin care confirmă existența autodenunțului privind finanțarea PSRM de către Federația Rusă și Vladimir Plahotniuc.
„Și de această dată PG, pentru a-și justifica neputința și nedorința de a fi imparțiali și total echidistanți de factorul și influența politică, recurge la metodele deja probate în timp și actualizate cu mai multă insistență după luna noiembrie 2019. PG trebuie să funcționeze exclusiv în baza legilor și nu a mofturilor sau ambițiilor politice ale conducerii acesteia. Deoarece cei de la PG menționează în comunicatul lor de presă că „cele invocate de domnul deputat NU corespund adevărului” , atunci le prezint fragmente din procesele-verbale de audiere a martorilor Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov care, din contră, confirmă acest fapt. Cu o proximă ocazie revenim la subiect, în sincera speranță că PG va reacționa la declarațiile deputaților și a politicienilor în limitele stabilite de lege și nu în funcție de ambițiile și preferințele politice ale acesteia”, menționează Reniță.
Joi, 6 mai, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, deputatul Iurie Reniță a declarat că fostul lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, unul dintre consilierii acestuia, au depus autodenunțuri în cazul „kuliok”, apărut după ce în spațiul public au fost publicate imagini cu liderul PSRM, Igor Dodon, care a primit o sacoșă de la Plahotniuc.
Mai mult, Vladimir Cebotari, fost membru al Partidului Democrat, a confirmat informația, spunând că a știut despre autodenunțul lui Plahotniuc încă de când acesta s-a adresat la Procuratură, iar informația a fost prezentată „în echipă”. „Chiar a doua zi noi, cu toată echipa, știam despre ceea ce s-a petrecut. Atunci am aflat. S-a spus în echipă că s-a adresat la Procuratură. Ne-a spus că a dat explicații sau urmează să dea explicații suplimentare, pentru că lucrurile stau așa și așa”, a spus Cebotari în cadrul emisiunii.
Deputatul Reniță a precizat că „am mărturiile în scris, în original, ale lui Plahotniuc și Iaralov”, precizând că cei doi au fost audiați în acest caz. „Pe 9 iunie 2019, și Dodon, și Iaralov și Plahotniuc au fost audiați. Nu cunosc cum au fost interogați”, a mai spus Reniță.
În 2020, deputatul Iurie Reniță a ieșit într-o conferință de presă la care a făcut public un video de la întâlnire dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov. Atunci, au fost făcute declarații că la acea întâlnire, potrivit imaginilor video, s-ar fi aflat bani care urmau a fi transmiși prin intermediari din cercul apropiat al celor trei, pentru Partidul Socialiștilor. Anterior, Igor Dodon a spus că acest video este o manipulare și a amintit că la acea ședință el a jucat un rol.
Anul trecut, Procuratura anunța că în baza a două denunțuri, procurorii au inițiat un proces penal, în cadrul căruia au fost examinate inclusiv secvențele prezentate pe 5 iunie 2020 de deputații Iurie Reniță și Lilian Carp cu privire la acțiunile pretins ilegale ale fostului președintele al Republicii Moldova, Igor Dodon, dar și scrisoarea anonimă cu așa-zisele „chitanțe” pentru bani. Ulterior, în rezultatul examinării materialelor acumulate în cadrul procesului penal, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că faptele persoanelor vizate în înregistrări nu întrunesc elementele vreunei infracțiuni.
Potrivit deputatului Reniță, acest caz se află la Curtea de Apel Chișinău, unde a depus un recurs, după ce Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis că ordonanța Procuraturii privind neîncepere a urmăririi penale în acest caz nu va fi anulată.