Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 999: Atac sângeros și risc de război mondial! Zelenski e pe front, iar Rusia refuză planul lui Erdogan

/VIDEO/ Mașinile electrice sunt tot mai populare în R. Moldova. Numărul automobilelor „verzi” crește pe an ce trece

missing
11 mai 2021, ora 06:31

Mașinile electrice sunt tot mai populare în Republica Moldova. Numărul automobilelor “verzi” crește pe an ce trece în țara noastră, arată datele Serviciului Vamal. Dacă anul trecut, au fost importate 141 de mașini electrice, anul acesta în doar câteva luni, au fost înregistrate 54 de unități de transport electric, dublu față de anul trecut. Experții auto susțin că motoarele electrice sunt mai fiabile față de cele cu ardere internă, iar potrivit ecologiștilor, sunt și mult mai prietenoase mediului.

Numărul autoturismelor electrice înmatriculate în Republica Moldova a crescut, în ultimii ani, de circa patru ori. Cele mai populare vehicule electrice importate sunt de model Nissan Leaf, urmate de Renault Zoe și Tesla Model 5 S. Mai sunt importate mașini electrice de model Volkswagen E-Golf, dar și motociclete de model AIMA.

Alexandru este unul dintre cei care conduce o mașină electrică. În trecut, folosea un automobil cu ardere internă, acum însă, tânărul spune că diferența e ca de la cer la pâmânt.

Majoritatea șoferilor din capitală care conduc mașini cu ardere internă, fie disel, fie benzină ori gaz spun că vizeasză la una electrică.

Potrivit expertului auto, Constantin Mihalachi, mașinile electrice se rezumă la niște verificări succinte, pentru că, neavând motor cu ardere internă, nu au nevoie de schimburi de ulei și alte consumabile specifice.

Totodată, expertul susține că popularizarea automobilelor electrice este dictată de răspândirea încărcătoarelor publice.

Nu sunt doar fiabile și econome dar și prietenoase mediului susțin ecologiștii. Expertul în ecologie, Vladimir Garaba spune că, din cauza numărului mare de automobile cu ardere internă, capitala nu răsuflă, iar concentrațiile de gaze depășesc de multe ori norma admisă.

În prezent, în Republica Moldova, sunt peste 20 de prize pentru alimentarea automobilelor electrice. Acestea sunt instalate în Chişinău, Criuleni, Orhei, Bălţi, Soroca și alte localități ale țării.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.